Zece miliarde de euro cheltuiţi anual pe achiziţii publice atribuite doar prin Sistemul Electronic de Achiziţii Pu­blice (SEAP), peste 80.000 de pro­ceduri de atribuire de contracte prin acelaşi sistem electronic şi nicio siguranţă că banii publici merg unde trebuie. Iar când cineva vine cu propuneri radicale pentru eliminarea risipei precum limitarea nu­mărului de contracte pe care o firmă le poate câştiga de la stat într-o perioadă anume sau intro­ducerea de standarde de cost pentru toate achiziţiile statului, apar tot felul de obiecţii: nu putem încălca principiul concurenţei sau nu putem impune standarde de cost la achiziţia de ouă.

Problema achiziţiilor publice, mai precis a banilor publici care sunt aruncaţi pe fereastră sau ajung în buzunarele celor care se descurcă mai bine în relaţia cu administraţia, nu-şi găseşte rezolvarea deşi propunerile curg de multă vreme. Aşa că de ce nu ar indica ambasadorul Statelor Unite la Bucureşti Mark Gitenstein lipsa de transparenţă din procesul achiziţiilor publice drept motiv pentru lipsa investiţiilor americane în România? "Noi vrem să vedem mai mulţi investitori americani în România, dar când 90% din români nu cred în corectitudinea sistemului de achiziţii publice, de ce ar crede investitorii ame­ricani", s-a întrebat ieri ambasadorul la un se­mi­nar organizat de Institutul pentru Politici Publice (IPP) pe marginea transparenţei, efi­cacităţii şi credibilităţii procesului de achiziţii publice.

SUA se află pe locul nouă în clasamentul investitorilor străini în România, cu un stoc al investiţiilor în 2010 de 1,3 mld. euro, potrivit statisticilor BNR. Dar Olanda, cel mai mare critic al României în privinţa corupţiei şi a lipsei de transparenţă, este pe locul 1 în topul investitorilor străini, cu un stoc al investiţiilor în 2010 de aproape 11 mld. euro. Poate lucrurile se văd diferit de la un investitor la altu