Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Mulţumesc jandarmilor care îşi fac treaba cum ştiu ei mai bine”

Publicat in Buna ziua Brasov, miercuri 11 aprilie 2012 ·

Duminică după-amiaza, un jandarm din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Braşov aflat în serviciu în zona Bulevardului Griviţei, a observat un telefon mobil Galaxy S pe trotuar, foarte aproape de bordură. Maistrul militar Banciu Lucian a ridicat telefonul, s-a uitat de jur împrejur în speranţa că va vedea proprietarul, însă la acea oră nu era absolut nimeni în zonă. Deşi putea să şi-l însuşească, jandarmul a dat dovadă de spirit civic şi a întocmit procesul verbal de ridicare a bunului găsit şi ulterior, în urma verificărilor a identificat proprietarul, acesta fiind invitat în această dimineaţă la sediul Jandarmeriei Braşov pentru a-i fi restituit. Tânărul M.A. în vârstă de 24 de ani a mulţumit jandarmului şi conducerii instituţiei pentru corectitudinea de care a dat dovadă. „Nu am ştiut când şi unde am pierdut telefonul şi nu credeam că îl voi mai vedea vreodată, însă am fost plăcut surprins când un amic m-a sunat să îmi spună că un jandarm l-a găsit şi că sunt invitat la sediul Jandarmeriei, luni dimineaţă să îl primesc înapoi. Mulţumesc pe această cale tuturor jandarmilor care îşi fac treaba cum ştiu ei mai bine”, se arată într-un comunicat remis publicităţii. Duminică după-amiaza, un jandarm din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Braşov aflat în serviciu în zona Bulevardului Griviţei, a observat un telefon mobil Galaxy S pe trotuar, foarte aproape de bordură. Maistrul militar Banciu Lucian a ridicat telefonul, s-a uitat de jur împrejur în speranţa că va vedea proprietarul, însă la acea oră nu era absolut nimeni în zonă. Deşi putea să şi-l însuşească, jandarmul a dat dovadă de spirit civic şi a întocmit procesul verbal de ridicare a bunului găsit şi ulterior, în urma verificărilor a identificat proprietarul, acesta fiind invitat în această dimineaţă la sediul Jandarmeriei Braşov pentru a-i fi restituit. Tânărul M.A. în vârstă de 24 de ani a mulţum

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dacian Cioloș, despre momentul în care a fost refuzat de taximetrist la aeroportul Otopeni: „Situație absurdă”

HotNews acum o ora
Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat public după ce presa a scris că a fost refuzat de un taximetrist la Aeroportul Henri Coandă, precizând că nu a depus nicio plângere împotriva șoferului și că, din punctul său de vedere, acesta nu este vinova

BITCOIN a atins vineri un nou maxim istoric. A depășit 118.000 de dolari, în contextul intrărilor record în ETF-uri

Gandul acum o ora
Bitcoin a continuat să crească vineri. A atins un nou maxim de 118.872 dolari, susţinut de intrări record în ETF-uri şi de creşterea interesului instituţional, a transmis CNBC. Conform Coin Metrics, criptomoneda s-a tranzacționat în jurul valorii de

Bob Dylan va susţine din toamnă 23 de concerte în Europa

HotNews acum 44 minute
Legenda folk şi laureatul Premiului Nobel Bob Dylan va susţine 23 de concerte în Europa, începânddin 16 octombrie. La Palais des Congrès din Paris va cânta în 30 şi 31 octombrie. Aflat în prezent într-un turneu de vară în Statele Unite, artistul în

Congres PNL pentru alegerea noii echipe de conducere. Ilie Bolojan, singurul candidat la șefia partidului

Adevarul acum o ora
Partidul Național Liberal organizează sâmbătă, 12 iulie, Congresul Extraordinar. Evenimentul se desfășoară la Palatul Parlamentului, în prezența a 1.200 de delegați. Congresul are ca obiectiv alegerea noii echipe de conducere la nivel național.

Un vagon al unui tren de marfă a deraiat în staţia Mogoşoaia. A fost blocată circulaţia trenurilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea

Gandul acum o ora
CFR a anunțat, vineri seară, că un vagon din compunerea unui tren de marfă a deraiat în stația Mogoșoaia și că s-a blocat circulația trenuilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea, inclusiv trenurile de la Aeroport Henri Coandă. ”Convoiul de

SuperLiga: Alexandru Dobre, decisiv în FC Argeș – Rapid 0-2

HotNews acum 10 ore
Rapid București s-a impus în fața echipei FC Argeș, scor 2-0, într-un meci disputat vineri, la Mioveni, în prima etapă din SuperLiga. FC Argeș – Rapid București 0-2, în prima etapă din SuperLiga Echipa antrenată de Costel Gâlcă a deschis scorul în m

Horoscop pentru sâmbătă, 12 iulie 2025. Relațiile colegiale sunt tensionate pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec La finalul acestei saptamani se intrezaresc întâlniri si discutii cu prietenii. Tensiunile mocnesc in umbră, de aceea fii prudent. Ar fi bine sa nu-ti divulgi planurile de viitor, pentru ca unii ar putea sa profite de pe urma lor. Roiește in

Un bărbat condamnat la 8 ani de închisoare pentru viol, prins de polițiști pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2

HotNews acum 11 ore
Un bărbat în vârstă de 36 de ani, care se sustrăgea executării unei pedepse cu închisoarea, a fost prins vineri seară pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2, potrivit Poliției Capitalei. Conform sursei citate, bărbatul fusese condamnat definitiv

Ionuț Moșteanu: „E nevoie de mai mulți oameni în armată – de 120.000”. Ce spune ministrul Apărării despre serviciul militar obligatoriu

Gandul acum 9 ore
Ionuț Moșteanu a anuțat relansarea unui proiect legislativ privind extinderea bazei de rezerviști voluntari ai Armatei Române. Ministrul USR al Apărării, deși a constatat că Armata Română duce lipsă de personal, respinge ideea revenirii la serviciul

Dosar penal pentru CFR Călători! Compania, suspectată de evaziune fiscală

Ziua Constanta acum 11 ore
Poliţiştii şi procurorii au deschis un dosar de cercetare penală, după ce CFR Călători nu ar fi plătit în termen legal taxele datorate statului, conform StiripeSurse.ro ”La data de 12 mai 2025, poliţiştii Direcţiei de Poliţie Transporturi – I.G.P.R.

Vremea

București
acum

20°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

19°
sâm.

16°/30°
dum.

15°/31°
lun.

19°/35°
mar.

20°/34°
Constanta
acum

24°
sâm.

18°/30°
dum.

21°/28°
lun.

22°/30°
mar.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/29°
lun.

19°/32°
mar.

19°/28°
Timisoara
acum

17°
sâm.

16°/29°
dum.

17°/35°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°