Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis ca statul român trebuie să plătească 20.000 de euro daune materiale în cazul lui Ştefan Panaitescu, cetăţean român, care a murit de cancer în 2006, din cauza imposibilităţii de a-şi plăti tratamentul şi din cauza refuzului autorităţilor sistemului sanitar românesc de a recunoaşte dreptul acestui pacient la tratament gratuit. CEDO a reţinut că în acest caz a fost încălcat, potrivit Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, dreptul la viaţă.
Ştefan Panaitescu, cetăţean român, s-a născut în 1944 şi locuia în Aleşd (Bihor). A murit în decembrie 2006, iar fiul acestuia, Alexandru Panaitescu, a continuat procesul în numele său.
În luna iunie 2002, instanţele din România au decis că Ştefan Panaitescu are dreptul la anumite servicii medicale potrivit unei legii referitoare la indemnizaţii acordate celor persecutaţi între 1940 - 1945 pe motive etnice. Aceste drepturi se referă la acces prioritar la asistenţă medicală şi medicamente.
În aprilie 2005, Panaitescu a fost diagnosticat cu cancer şi luna următoare a fost operat într-un spital public unde i-a fost extirpată o tumoare de la rinichi. El a constatat că nu i-au fost administrate decât vitamine şi o soluţie standard, nicidecum tratamentul împotriva cancerului de care avea nevoie de fapt, Panaitescu a apelat la Institutul Oncologic din Cluj. Acolo i s-a recomandat să continue tratamentul pe propria cheltuială.
Resursele financiare nu i-au permis însă pacientului să continue tratamentul. Panaitescu a cerut în mai multe rânduri ajutorul Casei de Asigurări de Sănătate pentru a I se asigura gratuit medicamentele de care avea nevoie. Nu a avut succes. Din cauză că nu şi-a mai permis să continue tratamentul, pacientul a fost nevoit să ia parte la un studiu medical asupra unui nou medicament ce îi era administrat în Hamburg (Germania) odată la două lu