Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Comandantului navei Costa Concordia, menţinut în arest la domiciliu

Publicat in Romania Libera, miercuri 11 aprilie 2012 ·

Curtea de Casaţie din Italia a confirmat marţi arestul la domiciliu în cazul comandantului navei Costa Concordia, Francesco Schettino, cercetat pentru naufragiul şi abandonarea navei, al cărei accident produs la 13 ianuarie s-a soldat cu 32 de morţi, relatează AFP Mediafax.

Instanţa supremă a dat curs rechizitoriului procurorului său, respingând însă recursul Parchetului care voia încarcerarea acestuia din nou, dar şi pe cel al apărării, care cerea eliberarea lui, potrivit presei italiene.

Cercetat pentru multiple omucideri din imprudenţă, naufragiu, abandonarea navei şi pentru că nu a informat autorităţile maritime italiene despre gravitatea incidentului, Schettino a fost arestat după naufragiu, la ordinul procurorului şef din Grosseto. Naufragiul s-a produs în apropiere de insula Giglio, care aparţine de provincia Grosseto, în Toscana.

Câteva zile mai târziu, o judecătoare din Grosseto a decis să-l elibereze pe comandantul în vârstă de 52 de ani, consemnându-l la domiciliu, în apartamentul său din Meta di Sorrento, la sud de Neapole.

Consemnul la domiciliu îl împiedică să plece din casă şi să comunice cu altcineva în afară de apropiaţii săi.

Căpitanul a recunoscut că a efectuat o manevră neadecvată care a condus la lovirea unei stânci, dar afirmă că a restabilit situaţia apropiind repede nava de mal. El a negat că ar fi părăsit Costa Concordia, oferind însă versiuni contradictorii, inclusiv cea potrivit căreia şi-ar fi pierdut echilibrul şi ar fi căzut într-o şalupă.

O primă audiere preliminară în acest dosar a avut loc la 3 martie, la Tribunalul din Grosseto, iar următoarea este prevăzută la 21 iulie.

În total, nouă persoane sunt cercetate în acest caz, între care Francesco Schettino, secundul său, alţi patru membri ai echipajului şi trei membri ai personalului de pe uscat, inclusiv Manfred Ursprunger, un vicepreşedinte exec

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 10 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 11 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Moody's schimbă perspectiva României la negativă de la stabilă

News.ro acum 2 ore
Agenţia de rating Moody's schimbă perspectiva României la negativă de la stabilă. ”Mediul politic după alegerile parlamentare şi alegerile prezidenţiale anulate de la sfârşitul anului 2024 ar putea, de asemenea, să facă mai dificil pentru guvern să

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum 7 ore
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

Superliga – Play-Out: Petrolul Ploieşti – FC Botoşani 0-2

News.ro acum 12 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri, în deplasare, scor 2-0, formaţia ploieşteană Petrolul, în primul meci al play-out-ului din Superligă. Oaspeţii au deschis scorul foarte repede la Botoşani, în minutul 3, prin Mitrov, care a profitat de o pasă greş

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum 7 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Scandal între voluntari ai AUR şi POT, în Sectorul 1 din Bucureşti/ Un bărbat a reclamat că a fost lovit şi i s-au furat telefonul şi bani/ Un alt bărbat şi o femeie, suspecţi/ Toţi cei implicaţi, duşi la Poliţie - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Un scandal a izbucnit, vineri seară, în faţa sediului AUR din Sectorul 1 al Capitalei, în conflict fiind implicaţi voluntari de la AUR şi POT. Un bărbat a reclamat că a fost lovit şi i s-au furat telefonul şi 300 de lei. Poliţiştii au identificat un

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Mark Carney a depus jurământul pentru a prelua funcția de prim-ministru al Canadei. Ce spune despre colaborarea cu Donald Trump

HotNews acum 7 ore
Mark Carney, fost guvernator al Băncii Centrale a Canadei, a depus vineri jurământul ca prim-ministru al Canadei, succedându-l pe Justin Trudeau, care a condus țara timp de mai bine de nouă ani. În primul său discurs oficial, Carney a subliniat că a

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/25°
dum.

13°/19°
lun.

4°/12°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

13°
sâm.

12°/25°
dum.

5°/12°
lun.

2°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

8°/21°
dum.

4°/10°
lun.

-0°/7°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

10°
sâm.

10°/18°
dum.

6°/13°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°