Ministerul Justiţiei a cerut în instanţă reactualizarea sumei imputate cardiologului Şerban Brădişteanu pentru o licitaţie pe care acesta ar fi trucat-o în 2002 şi pentru care a fost anchetat.
Suma de 9,2 milioane de euro pe care Ministerul Justiţie vrea s-o recupereze cu titlu de despăgubiri civile de la medicul cardiolog Şerban Brădişteanu (61 de ani), este una actualizată cu indicele inflaţiei.
Brădişteanu a fost trimis în judecată în 2007, fiind acuzat că, în perioada 2001-2002, când era senator PSD, în calitate de preşedinte al Comisiei de Evaluare în cadrul unei licitaţii organizate de Ministerul Justiţiei, ar fi decis atribuirea contractelor de achiziţionare, din bani publici, a unor echipamente medicale pentru dotarea spitalelor din sistemul penitenciar, cu încălcarea flagrantă a normelor.
Filă de dosar
Dosarul a revenit la Tribunalul Bucureşti după ce la sfârşitul anului 2009 a fost achitat de către judecătoarea Elena Burlan. Magistratul a susţinut că suma despre care DNA a spus că ar fi fost primită drept mită de Brădişteanu (patru milioane de euro) este una mult prea mare şi nu poate fi vorba despre o luare de mită.
Revenit între timp la Tribunalul Bucureşti pentru rejudecare, în urma unei sentinţe a Curţii de Apel, dosarul a fost repartizat aleatoriu la aceeaşi judecătoare Elena Burlan, cea care judecase şi prima dată cazul. De această dată, Burlan a făcut cerere de abţinere, pentru că a mai judecat o dată acest dosar. Cererea i-a fost admisă, iar completul de judecată a fost schimbat.
Conform DNA, Brădişteanu ar fi favorizat două firme, CC Med AG - Elveţia şi Biomedica GmbH-Austria, prin atribuirea discreţionară a contractelor de furnizare de produse şi ar fi adus Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor un prejudiciu de 9,2 milioane de euro.
Procurorii anticorupţie susţin că, pentru serviciile sale, medic