Gheorghiu-Dej a murit înconjurat de demnitari. După ultima suflare a liderului, Ceauşescu s-a grăbit să fie primul care-l omagiază. Om de încredere în „stilizarea“ condoleanţelor a fost Ion Iliescu.
În după amiaza de 18 martie 1965, membrii Biroului Politic
s-au strâns împrejurul muribundului Gheorghe Gheorghiu-Dej înştiinţându-l de rezultatele alegerilor în Marea Adunare Naţională (MAN).
Conştient că va muri curând, Dej a cerut apoi să-i fie aduşi, la pat, cei trei nepoţi, a povestit mezina, Mândra Gheoghiu. Din regretul vieţii ce se stingea scurgea, a rămas amintirea lacrimilor ce i se scurgeau pe obraz în timp ce-i privea pe ei, pe copii (Lavinia Betea, „Poveşti din Cartierul Primăverii", Curtea Veche, 2010).
Inima tovarăşuluia încetat să bată
Dej a murit în prezenţa apropiaţilor săi politici. În „Scînteia" din 20 martie, erau nominalizaţi în această ordine: Apostol, Bodnăraş, Borilă, Ceauşescu, Chivu Stoica, Alexandru Drăghici, Ion Gheorghe Maurer, Alexandru Moghioroş, Alexandru Bârlădeanu, Dumitru Coliu, Leonte Răutu, Leontin Sălăjan, Ştefan Voitec, Mihai Dalea, Gheorghe Gaston Marin, Gogu Rădulescu, Gheorghe Rădoi.
Primul care i-a dat mortului sărutarea din urmă a fost Nicolae Ceauşescu. Martor fiind, Alexandru Bârlădeanu mi-a relatat astfel momentul: „În 19 martie '65 eu primesc un telefon: «Veniţi imediat! Tovarăşul Dej a intrat în comă!». M-am dus repede la locuinţa lui. (...) Jumătate din membrii Biroului Politic erau deja veniţi. Dej, pe un pat de spital, înălţat, horcăia a moarte. Noi stăteam neputincioşi, aşteptam sfârşitul. Dej a murit... Şi primul care s-a dus să-l sărute pe Dej a fost Ceauşescu! Imediat, în acel moment, subliniind faptul că el este primul dintre toţi". („Partea lor de adevăr", Compania, 2008).
Şmecherul Ceauşescu s-a mişcat cu repeziciune în toate. După şedinţa Biroulu