Un bucătar din Marea Britanie a venit la procesul în care iubita sa era acuzată că l-a înjunghiat cu un cuţit. Bărbatul nu a venit în sala de judecată pentru a depune mărturie împotriva atacatorului său, ci pentru a-i lua apărarea. Bucătarul curajos a cerut-o de soţie pe cea care a fost la un pas de a-i lua viaţa. Sursa: metro.co.uk
Incidentul care a avut loc pe 4 decembrie 2011, în casa cuplului de britanici s-a produs pe fondul consumului de alcool. Femeia, aflată în stare de depresie după pierderea unei sarcini, a consumat alcool şi a început o ceartă cu iubitul său. După ce acesta s-a culcat, a luat un cuţit de bucătărie şi l-a înjunghiat în spate. Din cauza rănilor, bărbatul a avut nevoie de trei luni de spitalizare.
Gregory Todd, în vârstă de 48 de ani, a venit la tribunal vizibil emoţionat, şi cu un inel de aur cu diamant. Întrucât nu a putut vorbi direct cu aleasa inimii sale, bărbatul a rugat-o pe avocata acesteia să-i adreseze marea întrebare.
Din nefericire, deţinuta a fost dusă înapoi la închisoare înainte să ofere un răspuns, pentru că judecătorul a cerut o pauză de o săptămână înainte de a lua decizia. "Este un caz dificil şi vreau să mă gândesc bine asupra lui", a spus acesta.
Judecătorul nu s-a retras până nu a auzit mărturia victimei: "O iubesc şi vreau să mă căsătoresc cu ea. Ea nu a ştiu că voi veni astăzi şi o voi cere de soţie. Am vrut să-i dau deja inelul, însă ştiu că nu se acceptă bijuterii în închisoare. Speram ca astăzi să primească o sentinţă cu suspendare, pentru a o putea cere de soţie. Cu numai două săptămâni înainte să se întâmple atacul, a suferit un avort şi a pierdut copilul nostru. În acea zi era aniversarea celor două săptămâni de când îl pierduse pe Lucas. Eram amândoi foarte supăraţi. Acum, nu vreau decât să se întoarcă acasă", a adăugat Todd, săptămâna trecută, în apărarea celei care l-a ata