Prăjituri gătite cu inima

Aap trebuie să fi mâncat singur o duzină de prăjituri. Nu a mai fost văzut niciodată mâncând atâtea plăcinte calde, iar Thembi a mâncat şi mai multe decât Aap.

A fost un spectacol în toată cinstea. Oricât de calde le-ar fi mâncat, plăcintele gătite de Tamika nu dădau dureri, pentru că erau gătite cu inima. Cu cât erau înfulecate mai fierbinţi, cu atât aroma inimii era mai gustoasă. Asta nu înseamnă că ele îşi pierdeau savoarea în clipa în care se răceau, dar atunci trebuia să mănânci vreo zece până simţeai gustul inimii.

Foarte drăguţ din partea Tamikăi să gătească plăcinte cu inima. Dar asta nu era tot. Pe masă mai era un platou plin cu fragi, lapte direct de la ţâţa vacii şi ditamai castronul cu sirop de coacăze. Copiii care veneau să guste din minunăţiile Tamikăi erau foarte de treabă şi politicoşi. Pe lângă Aap şi Thembi (clienţii fideli), mai veneau după-masa şi Soekie, Mothusi şi Pumla. Nu se certau niciodată pentru bucate, pentru că ele existau din belşug. Ştiau că sunt suficiente pentru toată lumea.

Totul era minunat în trib, iar ziua de sâmbătă (atunci când Tamika făcea plăcinte cu inima) a devenit în scurt timp Ziua Inimii. Dacă un călător clandestin ar fi trecut prin trib şi ar fi întrebat: „Azi e sâmbătă?” sau „Ce planuri aveţi pentru ziua de sâmbătă?”, nimeni nu i-ar fi răspuns la întrebare. Cuvântul „sâmbătă” a dispărut din vocabularul celor din Sher Khan. Aici zilele săptămânii erau: Luni, Marţi, Miercuri, Joi, Vineri, Ziua Inimii şi Duminică.

Lui Şercan îi plăcea mai mult să-i urmărească pe prietenii lui cum se înfruptă. El prefera să bată din palme. Ştia bine că Ziua Inimii era singura dată din săptămână când mama lui îl lăsa să se alăpteze direct din inima ei.

Seara, când bucătăria se golea şi copiii se îndepărtau de colibă (pentru a se asigura că nimeni nu calcă pe broasca de