Preşedintele UEFA, Michel Platini i-a numit, joi, "bandiţi şi escroci" pe proprietarii hotelurilor din Ucraina, care au ridicat preţurile de cazare pe durata Campionatului European de fotbal, făcând apel la autorităţile din ţara gazdă a Euro-2012 să respecte contractele încheiate în acest sens.
După ce a fost prezent, miercuri, la Bucureşti, pentru a înmâna trofeul Ligii Europa primarului Sorin Oprescu, într-o festivitate desfăşurată la Arena Naţională, Platini a mers în Ucraina, la Lvov, unul dintre oraşele gazdă a Euro-2012.
"Este o prostie că s-au făcut atâtea investiţii şi apoi le spui oamenilor că nu pot veni pentru că sunt o numeroşi bandiţi şi escroci care vor să se îmbogăţească cu ocazia acestei competiţii. Autorităţile ucrainene ar trebui să-i facă să respecte înţelegerile, nu UEFA. Nu am nicio putere în această problemă", a declarat Platini, când a fost întrebat despre explozia preţurilor camerelor de hotel din Ucraina, informează AFP.
"Nu se poate trece de la 40 de euro la 100 de euro, la 500 de euro aşa, peste noapte, nu se face aşa ceva... Sper pentru voi că înţelegerile cu toţi hotelierii vor fi respectate, pentru că altfel nu va veni nimeni. Sunt contracte semnate cu numeroşi hotelieri, dar ei nu vor să le respecte. Sper că justiţia sau poliţia va reuşi să-şi facă treaba, astfel ca înţelegerile să fie respectate", a adăugat şeful UEFA.
În replică, vicepremierul ucrainean Boris Kolesnikov a promis că va lua "măsurile necesare de acum în 30 de zile".
În timpul Euro-2012, care va avea loc între 8 iunie şi 1 iulie, circa 1,4 milioane de străini sunt aşteptaţi în Ucraina, ţară co-organziatoare a competiţiei alături de Polonia, potrivit UEFA.
Preşedintele UEFA, Michel Platini i-a numit, joi, "bandiţi şi escroci" pe proprietarii hotelurilor din Ucraina, care au ridicat preţurile de cazare pe durata Campionatului Europ