* majoritatea firmelor importante din municipiu vor acorda bonusuri în bani: Şantierul naval va acorda 556 lei brut, iar "Laminorul" 420 lei brut * la "Promex", Iepuraşul nu vine nici măcar cu tichete de masă * cei mai supăraţi vor fi funcţionarii publici, deoarece pentru mulţi dintre ei prima de Paşti rămâne doar un vis * excepţie fac profesorii, care acum trebuie să-şi ridice banii pentru cărţi, (între 50 şi 117 euro) supliment financiar câştigat în instanţă
De-abia se reanimase economia locală, că umbra unei noi crize financiare s-a abătut din nou peste piaţa locală a muncii. Pesimismul angajatorilor legat de un viitor incert în mediul antreprenorial românesc s-a transpus automat şi în gesturile pe care anual salariaţii le aşteaptă în perioada sărbătorilor religioase mari, cum e şi Paştele. Aşa cum declară mulţi antreprenori brăileni, există dorinţa de a recompensa într-un fel sau altul, de multe ori chiar şi simbolic, devotamentul şi fidelitatea propriilor echipe. Numai că iarna grea şi vestea unei depresii economico-financiare i-a pus serios pe gânduri. Trebuie subliniat că în sectorul bugetar noţiunea de "primă" sau orice formulă asimilată acesteia au fost scoase din vocabularul funcţionarilor. Şi cum să nu fie astfel, dacă de mai mulţi ani Iepuraşul i-a cam ocolit!
Aşa cum v-am obişnuit, vă vom prezenta un clasament al primelor de Paşti acordate de firmele importante din viaţa economică locală.
Cei mai fericiţi angajaţi ar fi salariaţii companiilor mari, aşa cum este cazul şantierului naval sau al uzinei "Laminorul", unde primele se anunţă a fi consistente. În cazul unor companii precum "Hercules" bonificaţia de Paşti este încă în discuţie, sindicatele militând pentru recompensarea angajaţilor aşa cum s-a întâmplat în ultimii ani. Concret, în acest an, conducerea şantierului naval SC "STX OSV Brăila" a recompenat angajaţii cu 556 lei