Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România vrea să ia încă un împrumut "de rezervă", de la Banca Mondială

Publicat in Capital, joi 12 aprilie 2012 ·

România este în "discuţii avansate" cu Banca Mondială pentru un credit de un miliard de euro care să protejeze ţara de efectele crizei datoriilor suverane, a declarat, miercuri, ministrul Finanţelor, Bogdan Drăgoi, citat de Bloomberg.

Potrivit ministrului de Finanţe, Consiliul director al Băncii Mondiale ar putea să se întâlnească la începutul lunii iunie pentru a discuta această linie de credit de tip preventiv, pe care România nu intenţionează să o utilizeze. Bogdan Drăgoi a precizat că o pre-condiţie pentru acest credit este restructurarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

"Nu intenţionăm să tragem aceste fonduri, le vom păstra ca o rezervă pe fondul crizei economice, având în vedere ultimele ştiri din Spania şi Italia. Este bine să avem o astfel de rezervă, pe lângă alte credite", a declarat Bogdan Drăgoi.

Temerile cu privire la situaţia datoriilor suverane din Europa au reapărut zilele trecute, după ce randamentele cerute de investitori pentru a achiziţiona bonduri emise de guvernele Spaniei şi Italiei au crescut.

Linia de credit de la Banca Mondială ar fi cea de a treia rezervă a României după cele cinci miliarde de euro obţinute anul trecut în cadrul unor acorduri cu Fondul Monetar Internaţional şi Uniunea Europeană. Anterior, şeful Biroului pentru România al Băncii Mondiale, Francois Rantrua, a declarat că cel mai probabil creditul va avea o maturitate pe trei ani.

Bogdan Drăgoi a mai spus că Ministerul de Finanţe nu a decis încă dacă va rostogoli bondurile în valoare de 700 milioane de euro care ajung la maturitate în data de 8 mai.

"Suntem foarte flexibili, având în vedere că am lansat deja două emisiuni de bonduri în dolari în acest an", a spus ministrul de Finanţe.

Acesta a adăugat că, probabil, economia României a înregistrat o creştere în ritm anual în primele

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu: Voi invita pe liderii tuturor partidelor politice pentru a stabili calendarul alegerilor

Mediafax acum 25 minute
Înaintea şedinţei de Guvern, Ciolacu a afirmat că se bucură că până acum actul guvernamental nu a fost afectat de tensiunile politice. „Am înţeles cu toţii că acest guvern nu este al coaliţiei sau al vreunui partid politic, este Guvernul României. T

Ciolacu le-a transmis felicitări lui von der Leyen, Kallas şi Costa: Guvernul României este gata să lucreze constructiv cu dumneavoastră în interesul cetăţenilor noştri

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu le-a transmis preşedintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, viitorului şef al afacerilor externe ale UE, Kaja Kallas, şi viitorului preşedinte al Consiliului European Antonio Costa că Guvernul României este pregătit

Dezbatere tensionată între Biden și Trump. „Are simţul moral al unei persoane depravate” VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Preşedintele Joe Biden şi fostul preşedinte Donald Trump s-au aflat joi seara în Atlanta pentru dezbaterea CNN care a început la ora locală 21.00 (vineri, ora 4.00, ora României), prima lor confruntare faţă în faţă înaintea alegerilor din noiembrie

Prognoza meteo pe următoarele 4 săptămâni: Mai cald decât de obicei în România, mai ales în sud

Mediafax acum o ora
Următoarele 4 săptămâni se anunţă mai calde decât de obicei în România, potrivit prognozei meteo pentru următoarea lună. În perioada 1-29 iulie, temperaturile vor fi peste mediile normale în cea mai mare parte a ţării, cu excepţia regiunilor vestice

FOTO Văcuță salvată de pompierii botoșăneni dintr-o groapă de aproape doi metri

Botosani News acum o ora
Rămasă captivă într-un cămin de apă din beton, o bovină a fost salvată de pompierii botoșăneni. Animalul a căzut în groapa adâncă de aproximativ doi metri, iar localnicii au încercat să îl ajute pe proprietar să o scoată din captivitate. Eforturile

Elton John îşi vinde garderoba personală pe eBay pentru Fundaţia SIDA

News.ro acum 37 minute
Elton John îşi vinde garderoba personală pe eBay. Deşi nu este vorba de ţinute de scenă, cele aproximativ 250 de articole reprezintă stilul extrovertit pentru care este cunoscut. Colecţia include un număr semnificativ de cămăşi cu imprimeuri colorat

Programul optimilor EURO 2024. Când e meciul România – Olanda

Gandul acum o ora
Echipele care vor juca în optimi la Campionatul European sunt Spania, Georgia, Germania, Danemarca, Portugalia, Slovenia, Franța, Belgia, România, Olanda, Austria, Turcia, Anglia, Slovacia, Elveția și Italia. România – Olanda se joacă la data de 2 i

YouTube vrea să obţină drepturi de folosire a muzicii pentru antrenarea AI-ului

News.ro acum 2 ore
Cea mai mare platformă de video online YouTube poartă discuţii cu mai multe case de discuri în vederea obţinerii acordului acestora pentru folosirea melodiilor ca mediu de antrenare a inteligenţei artificiale. YouTube vrea să folosească muzica deţin

LIVE UPDATE Dezbatere Donald Trump vs. Joe Biden. WSJ: Biden a avut o prestaţie nesigură/ Trump a spus că lumea este în pragul celui de-al Treilea Război Mondial

Mediafax acum 3 ore
Joe Biden şi Donald Trump s-au aflat faţă în faţă în Atlanta, Georgia, în prima dezbatere televizată a alegerilor prezidenţiale americane din 2024. Dezbaterea a reprezentat o oportunitate pentru ambii candidaţi de a încerca să convingă alegătorii in

Veşti bune pentru şoferi: Rovinieta poate fi achiziţionată şi de pe ghiseul.ro

Ziarul Financiar acum o ora
CNAIR informează utilizatorii reţelei de drumuri naţionale, drumuri expres şi autostrăzi că începând din data de 27.06.2024, persoanele fizice care deţin cont pe www.ghiseul.ro pot achita tariful de utilizare (rovinieta) prin intermediul site-ului

Vremea

București
acum

24°
vin.

18°/33°
sâm.

21°/35°
dum.

21°/36°
lun.

21°/38°
Iasi
acum

27°
vin.

19°/31°
sâm.

21°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/35°
Constanta
acum

26°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/27°
lun.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/28°
dum.

19°/31°
lun.

20°/31°
Timisoara
acum

22°
vin.

19°/29°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°
lun.

22°/33°