- la Next, în scurtmetraje -
Am văzut o mică parte dintre scurtmetrajele de la festivalul Next de anul acesta (28 martie – 1 aprilie 2012). Multora dintre acestea le-am găsit o trăsătură comună: de fapt, o trăsătură a lumilor pe care le reflectă – violenţa, de limbaj (despre care punea punctul pe i Radu Cosaşu în ultimul său articol) şi nu numai. Violenţa în gîndire, mentalitate, exprimare.
Un om doarme alături de prietena lui. Aceasta se scoală prima şi se pregăteşte de plecare. Partenerul ei se trezeşte şi el şi o urmăreşte cu o privire incertă, între dorinţă şi suspiciune, sau manie. Ea pleacă cu bicicleta. El se îmbracă foarte repede şi o urmăreşte cu maşina. În cele din urmă, o ajunge. El e îmbrăcat într-un costum de urs, precum tatăl lui Harap Alb din poveste. El o sperie atît de tare, încît ea cade de la înălţime. El se duce să vadă ce-i cu ea, vede că nu a murit. El e tot în costum de urs. Un gardian, care observă scena de pe drum, de sus, îl împuşcă, crezînd că e urs adevărat…
DE ACELASI AUTOR Listă de cadouri Mica doză de transcendent (Alte) filme de Crăciun Decembrie timpuriuCele de mai sus sînt din filmul Ursul (Nash Edgerton, Australia, 2011). Singura întrebare care-mi vine în minte e următoarea: ce fel de om e cel care crede că cea mai grozavă surpriză de ziua prietenei lui e una horror? Între sinistru şi extraordinar, sărbătoresc se creează o legătură nefirească. Ca şi între dragoste şi moarte.
O fată dialoghează cu vreo trei tipi, pe computer. Cu cît tipii devin mai interesaţi de ea şi de trupul ei, referirile sexuale îndesindu-se, cu atît Ana, eroina filmului Camera (Fernando Franco, Spania, 2011, Nacho Arenas, sound designer – care de altfel a luat şi Premiul Andrei Toncu pentru cea mai bună coloană sonoră) devine tot mai scîrbită, plictisită, obosită. Pe chipul ei se citesc emoţii negative, şi apoi suferinţă. În final, mo