Estetica lui Norman Manea este prima monografie dedicată cunoscutului scriitor român.Volumul abordează integral, interpretează unitar opera literară, eseistica, memorialistica lui Norman Manea, reconstituie profilul etic şi identitar al scriitorului, investigînd dezbaterile nevralgice ce l-au avut drept protagonist.Antiromanul „obsedantului deceniu“ Primele cărţi ale lui Norman Manea se constituiau într-un ciclu care poartă numele Variante la un autoportret. Accentul cădea, pornind de la termenul secund al sintagmei, asupra evoluţiei protagonistului, a metamorfozelor sale, restituite poliedric sub forma provizorie a ipostazelor sale existenţiale. Avînd ca prioritate individul, de la Captivi (1970) şi pînă la Octombrie, ora opt (1981), Manea a (re)scris, parcă, mereu proza conservării omenescului în vremea (de)formării, a alterării. Însă, odată cu Anii de ucenicie ai lui August Prostul (1979), prozatorul cîştigă puterea perspectivei, despre ucenicie neputîndu-se vorbi cu luciditate decît după ce aceasta a fost depăşită. Relaţia Anilor de ucenicie cu scrierile anterioare se instaurează atît la nivelul universului imaginar, cît şi la nivelul personajului. Prozatorul revine la perioada adolescenţei, descrisă în Octombrie, ora opt, dar şi la cea a studenţiei, surprinsă în Atrium (1974), cu scopul de a reface traseul unui protagonist care se numea August (deşi nu era artist) încă din Cartea fiului (1976). Însă, pe cît de ancorată în volumele anterioare, pe atît de originală este cartea la nivelul construcţiei. Elaborat eclectic, acest roman sui-generis – al cărui titlu parodiază goetheanul Anii de ucenicie ai lui Wilhelm Meister – mixează cîteva tipuri discursive complementare pentru a redimensiona imaginea unei perioade (cu precădere anii ’50) în contrast cu reprezentările canonice (de pildă, romanul „obsedantului deceniu“). Prin modelul lui August Prostu