Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, şi cancelarul german, Angela Merkel, apreciază că este necesară o "acţiune mai hotărâtă" a Consiliului de Securitate al ONU privind Siria, a anunţat miercuri Casa Albă, după o conversaţie telefonică între cei doi lideri, relatează AFP.
"Preşedintele şi cancelarul sunt îngrijoraţi de faptul că Guvernul Assad nu respectă termenii acordului negociat de Kofi Annan şi a continuat să supună la violenţe inacceptabile poporul său", a precizat preşedinţia americană într-un comunicat.
Obama şi Merkel "au convenit că (situaţia) arată necesitatea unei acţiuni mai hotărâte a Consiliului de Securitate al ONU", potrivit Casei Albe.
Regimul sirian, care reprimă violent mişcarea de contestare, a anunţat că va pune capăt operaţiunilor militare joi dimineaţă, avertizând însă că forţele sale vor răspunde la orice atac "terorist", într-o referire la rebelii care s-au angajat de asemenea să respecte ultimatumul dacă Damascul face acelaşi lucru.
Reacţionând la acest anunţ, Statele Unite au avertizat miercuri că vor judeca Damascul după "ceea ce face, nu după ceea ce spune".
Acuzat de mai multe ori de comunitatea internaţională că nu îşi respectă angajamentele, regimul preşedintelui Bashar al-Assad este supus unui test începând de joi, de la ora locală 6.00 (6.00, ora României), când a intrat în vigoare acordul de încetare a focului.