Conform ultimului eurobarometru dat publicităţii de Reprezentanţa Comisiei Europene la Bucureşti, încrederea românilor în direcţia urmată de Uniunea Europeană a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii ani.
Potrivit cercetării sociologice realizate la nivel european, în anul 2011 doar 46% dintre români aveau încredere în direcţia urmată de Uniunea Europeană. Şi aceasta după ce, în perioada de preaderare, nivelul încrederii ajungea şi la 85%, iar în anul aderării, 2007, încrederea era de 64%. Anul 2011 a venit, aşadar, cu cel mai scăzut nivel de încredere în Uniunea Europeană înregistrat vreodată în România. Totuşi, chiar şi aşa, nivelul de 46% rămîne peste media europeană a încrederii în mersul Uniunii, care este de 38%.
România se află acum în zona de mijloc a clasamentului încrederii în direcţia urmată de Uniunea Europeană, mai precis pe locul 12. Naţiunile care manifestă cea mai mare încredere sînt Suedia (67%), Letonia (65%) şi Bulgaria (60%), în timp ce la polul opus se găsesc tocmai naţiunile aflate în criză şi care aplică programe de austeritate extrem de dure: Portugalia (30%), Spania (28%) şi Italia (21%).
Problema este că încrederea în direcţia urmată de Uniunea Europeană a scăzut, la români, mai repede decît în cazul altor naţiuni. Astfel, în timp ce la nivelul Uniunii scăderea înregistrată în perioada 2010-2011 a fost de numai 8%, în cazul României erodarea a fost cu mult mai mare, respectiv de 14%.
DE ACELASI AUTOR Un altfel de sfîrşit al lumii Trei iluzii ale dreptei de pe la noi Oficial, sîntem iar în "zona gri" Ceauşescu şi o campanie obosităPare a fi sfîrşitul unei idile, iar explicaţii sînt multe. În primul rînd, precum toţi cetăţenii europeni, şi românii au fost bombardaţi în anii 2010 şi 2011 de ştiri legate de criza euro şi, pe cale de consecinţă, de criza proiectului european. Şirul neîntrerupt de „summit-uri istorice