Mesajul a fost trimis. Multumesc!

GALERIE FOTO Pregătiri de Paşti la casa regelui Cioabă

Publicat in Adevarul, joi 12 aprilie 2012 ·

Miel la proţap, purcel, curcan, găini, dar şi cozonaci făcuţi în casă se vor afla în acest an pe masa de Paşti a regelui romilor de la Sibiu. Chiar dacă nu este de acord cu iepuraşul, Florin Cioabă le-a pregătit cadouri celor peste 30 de nepoţi, iar în casa familiei s-au vopsit astăzi nu mai puţin de 300 de ouă.

La Casa Regală de la Sibiu pregătirile de Paşti sunt pe ultima sută de metri. Chiar dacă nu crede în iepuraş, regele Florin Cioabă le-a cumpărat celor peste 30 de nepoţi pe care îi are jucării, hăinuţe şi dulciuri.

Masa de Paşti va fi una îmbelşugată, din care nu vor lipsi mielul la proţap, făcut cu usturoi şi hrean, şi curcanul, felul de mâncare preferat al regelui romilor.

„O să fie miel, purcel, curcănel, câteva găinuşe, va fi o masă bogată pentru că este sărbătoare şi noi trebuie să arătăm că într-adevăr există o tradiţie ca mesele la romi să fie bogate.”, spune Flrin Cioabă.

Iar la desert, alături de prăjituri va fi cozonacul tradiţional, pregătit în casă de soţia regelui, Maria Cioabă.

„Soţia mea este o mare specialistă în cozonaci, este cea mai mare bucătăreasă pe care am cunoscut-o în sud-estul Europei”, spune cu mândrie regele romilor.

Alături de bucatele alese, copiii şi nepoţii veniţi în vizită vor ciocni ouă, vor merge la biserică, iar fetele îşi vor etala portul şi bijuteriile.

„E ziua în care îşi etalează portul tradiţional şi îşi pun salbele de aur la gât, este o paradă a salbelor, oamenii arată cât de mult au ei ca salbe, ca porturi frumoase”, spune Dorin Cioabă, prinţul romilor de la Sibiu.

CLICK PE POZE PENTRU GALERIE FOTO

Astăzi, la casa regală s-au vopsit nu mai puţin de 300 de ouă, cel mai priceput la acest capitol fiind chziar Dorin Cioabă.

„Avem un obicei ca primele ouă vopsite să fie ouăle aurii, ca să aducă bunăstar

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum o ora
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

Trump anunță trimiterea de sisteme PATRIOT în Ucraina: „Au nevoie disperată”. Critici dure la adresa lui Vladimir Putin

Gandul acum o ora
Președintele american Donald Trump a confirmat că Statele Unite vor trimite sisteme antiaeriene Patriot în Ucraina, în cadrul unui acord susținut financiar de NATO. Liderul de la Casa Albă s-a declarat totodată „dezamăgit” de comportamentul președin

Preşedintele Nicuşor Dan susţine luni o conferinţă de presă

News.ro acum 2 ore
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, la ora 10, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De asemenea, a

Rusia acuză că Ucraina a atacat cu drone un centru de instruire al centralei nucleare de la Zaporojie

HotNews acum o ora
Trei drone ucrainene au atacat duminică seara un centru unic de instruire de la centrala nucleară Zaporojie, dar nu au fost înregistrate pagube „critice”, a anunțat luni administrația instalată de Moscova la cea mai mare centrală nucleară din Europa

Atac armat la o biserică din Kentucky, după ce un polițist a fost împușcat pe aeroport. Suspectul a fost ucis

HotNews acum 11 ore
Mai multe persoane, inclusiv un ofițer de poliție din Kentucky, au fost rănite într-o serie de atacuri armate în zona orașului Lexington, au anunțat guvernatorul statului și poliția statală din Kentucky pe platforma X, conform Reuters și CNN. Poliți

Luni începe înscrierea pentru sesiunea a doua a examenului de Bacalaureat

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Înscrierea la cea de-a doua sesiune a examenului de Bacalaureat începe luni şi se încheie pe 21 iulie, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Urmărește cele mai noi prod

Horoscop pentru luni, 14 iulie 2025. Relațiile cu șefii și autoritățile sunt frecvente pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Esti cufundat în visare si cu greu poti relationa cu lumea exterioară. Ti se pot accentua temerile profunde, dar si unele afectiuni mai vechi sau mai noi. Controlează-ți stările interioare si astfel vei reuși să ameliorezi si sănătatea întreg

Ministrul Finanțelor: „DATORIA publică a României va ajunge la 60% din PIB până la finalul anului. Niciodată n-am fost atât de rău ca acum”

Gandul acum 44 minute
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, avertizează că datoria publică s-a dublat în ultimii cinci ani, depășind 1.100 de miliarde de lei. România riscă pierderea calificativului de investiții, în lipsa unor măsuri fiscale urgente. Datoria publică a

Donald Trump, HUIDUIT la finala Cupei Mondiale a Cluburilor câștigată de Chelsea în fața lui PSG. A înmânat trofeul învingătorilor

Gandul acum o ora
Președintele american Donald Trump a fost primit cu huiduieli la finala Cupei Mondiale a Cluburilor, disputată duminică în apropiere de New York, între Paris Saint-Germain și Chelsea Londra. Deși a urcat pe podium pentru a înmâna trofeul și medaliil

SuperLiga: CFR Cluj a învins Unirea Slobozia într-un meci cu două goluri anulate

HotNews acum 2 ore
Echipa CFR Cluj a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 2-1, formaţia Unirea Slobozia, în prima etapă din Superligă, transmite News.ro. Gazdele au deschis scorul în minutul 15, când Postolachi a profitat de o greşeală a lui Coadă şi a înscri

Vremea

București
acum

28°
lun.

19°/37°
mar.

22°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

27°
lun.

18°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

30°
lun.

20°/32°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

17°/32°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

25°
lun.

20°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°