Lui Aurel Pantea
în sărăcie nici moartea nu prinde rădăcini
ne-a spus bătrânul ce ne-a întâmpinat în prag
surâzător ne-a întins o mână ca o frunză uscată
doar aurul focului lucea îngropat în soba de tuci
auzeam mierla şi liniştea din livada acum părăsită
plânsul elementar al materiei
copacii uzi adormiţi
şi albul pereţilor de var
ca paloarea sfinţilor din icoane
în sărăcia aurită nici moartea nu prinde rădăcini
îl mai aud şi acum pe bătrânul ce ne-a întâmpinat
avea mâinile ca o frunză uscată
pe atunci visele noastre
de tineri dascăli de ţară
erau mai adânci
mai senzuale ca întunericul nopţii
acum când viaţa iată s-a dus
ca un trandafir trecut prin maşina de carne
Lui Aurel Pantea
în sărăcie nici moartea nu prinde rădăcini
ne-a spus bătrânul ce ne-a întâmpinat în prag
surâzător ne-a întins o mână ca o frunză uscată
doar aurul focului lucea îngropat în soba de tuci
auzeam mierla şi liniştea din livada acum părăsită
plânsul elementar al materiei
copacii uzi adormiţi
şi albul pereţilor de var
ca paloarea sfinţilor din icoane
în sărăcia aurită nici moartea nu prinde rădăcini
îl mai aud şi acum pe bătrânul ce ne-a întâmpinat
avea mâinile ca o frunză uscată
pe atunci visele noastre
de tineri dascăli de ţară
erau mai adânci
mai senzuale ca întunericul nopţii
acum când viaţa iată s-a dus
ca un trandafir trecut prin maşina de carne
