Acordul de încetare a focului în Siria a intrat în vigoare joi, la ora locală 6.00 (6.00, ora României), conform ultimatumului fixat de planul emisarului internaţional Kofi Annan, menit să pună capăt violenţelor care afectează ţara de peste un an, relatează AFP.
Regimul sirian, care reprimă violent mişcarea de contestare, a anunţat că va pune capăt operaţiunilor militare joi dimineaţă, avertizând însă că forţele sale vor răspunde la orice atac "terorist", într-o referire la rebelii care s-au angajat de asemenea să respecte ultimatumul dacă Damascul face acelaşi lucru.
Acuzat de mai multe ori de comunitatea internaţională că nu îşi respectă angajamentele, regimul preşedintelui Bashar al-Assad va fi supus joi unui test. Statele Unite au avertizat miercuri că vor judeca Damascul după "ceea ce face, nu după ceea ce spune".
Regimul ar fi trebuit să-şi retragă trupele de marţi, conform primei etape a planului emisarului ONU şi al Ligii Arabe, însă nu a făcut acest lucru.
Miercuri, cu câteva ore înainte de intrarea în vigoare a acordului de încetare a focului, operaţiunile militare ale regimului au provocat moartea a 25 de civili, dintre care zece în bombardamente la Rastan, un oraş din provincia Homs (centru) controlat de rebeli de mai multe luni. Un ofiţer al armatei şi şoferul său au fost ucişi de tiruri de armă.
Violenţele s-au soldat cu mai mult de 10.000 de morţi, majoritatea civili, de la izbucnirea revoltei împotriva regimului lui Bashar al-Assad la 15 martie 2011.