● Şerban Foarţă, Hexachordos (Psalmii, Ecleziastul, Cîntarea Cîntărilor, Iov, Psalmii lui Solomon, Odele); Test pentru domnişoarele prinţese; Amadeus; Încă un căpcăun; O întrebare ouă întrebări; toate la Editura Brumar, 2011.

Şerban Foarţă a explorat atît de mult genul, încît l-am putea numi Captain Picard al poeziei româneşti. În ultimul deceniu, omul a publicat, în medie, cîteva cărţi pe an, versuri, proză şi traduceri (din Philippe Lechermeier, Joachim Ringelnatz, Mallarmé, Georges Perec, T.S. Eliot, poeţi medievali şi moderni francezi etc.) sau cărţi realizate împreună cu graficieni (Romelo Pervolovici şi Ion Barbu). După ce a epuizat toate genurile convenţionale, şi-a pus în cap să inventeze cîte unul pentru fiecare carte publicată, altfel că, dincolo de traduceri şi adaptări, a rescris şi „retocmit pre stihuri“ cărţile biblice sau a versificat à la manière de Caragiale şi Dimov, a dramatizat fantezii şi s-a dedat delirurilor tautofonice livreşti sau experimentelor lipogramatice, a scris „thrillere ceasornitologice în două acte“, telenovele în versuri, „rimoromane“ şi romane palindromice, „naraţiuni fotovirtuale“ şi „dagheroversuri“, a alcătuit cărţi-colaj (unele, cum spuneam, în tandem), a scris eseuri, epistolare şi cărţi de interviuri, a publicat pe hîrtie, dar şi în format electronic, numai în spaţiu nu şi-a trimis (încă) Şerban Foarţă versurile… Ziarele şi stereotipurile mediatice, pixelii şi fractalii, grafiile şi fotografiile, personajele (de la Micul Prinţ la Shrek prin Mozart) şi obiectele (un cliquet, o agrafă, un ceas), dicţionarele, programele de calculator şi soft-urile Microsoft (apropo, mi se pare o gafă de marketing faptul că cei de la Microsoft nu i-au permis lui Şerban Foarţă să reproducă în versurile sale logo-urile companiei), toate acestea l-au inspirat să scrie cîte o plachetă de versuri fără corespondent în literatura noastră ca