Stagiul de pediatrie e ideal pentru cei pasionaţi de ştiinţe medicale şi comportamentale. Nu e mijloc mai bun de a intui viitorul unei societăţi decât acela de a urmări felul în care sunt trataţi şi educaţi copiii. Dra Sorina Vasile notează la rubrica Student la medicină câteva din comportamentele părinţilor care, de multe ori, îşi îndeamnă copiii să renunţe la curiozitate şi îndârjire…
Prima săptămână la pediatrie: sculptarea viitorului sub ochii studenţilor. Despre părinţi, educaţie şi pacientul care nu ştie să ceară atenţie.
Evit copiii. Mi se pare că văd acelaşi film de groază de fiecare dată când sunt prin preajma lor – majoritatea adulţilor care au grijă de ei sunt aproape mereu o combinaţie înspăimântătoare de clovni şi dictatori. Schimbă frecvent atitudinea şi vocile ca la teatrul de păpuşi – ba piţigăiată şi mieroasă, ba groasă şi răstită” „N-ai voie acolo!“, „Mă, ce cauţi acolo?! Cu cine oi semăna, aşa curios?!“, „Nu e frumos să deranjezi omul“. Asta mă înfurie, ca atunci când aflu că un prieten bun a fost rănit sau furat. Ce fel de adulţi o să fie?
Mă gândeam, deci, că o să-mi displacă pediatria mai mult ca toate celelalte stagii la care m-am rotit timp de doi ani şi jumătate. Cum o să pot tolera părinţii care modelează creierul copiilor după toate stereotipurile societăţii, fără să-i înveţe despre libertate şi îndrăzneală? Un colţ de pâine
După primele zile în spitalul de copii, mi-am dat seama că răul e mult dincolo de procesul meu de conştiinţă cu îndoctrinarea. Un copil de câteva săptămâni operat pentru o malformaţie digestivă (atrezie de esofag) este singur în spital de la naştere – mama lui a spus că vine să îl ia acasă când se vindecă. După o lună de singurătate, pacientul nu plânge nici când îi este foame, nici când şase studenţi au pus stetoscopul pe pieptul lui mic ca un colţ de pâine. A uitat
