Nu cred că vreun cetățean german s-ar putea exalta în faţa accentului cu care i-ar spune, în franceză, Oh, mon petit..., cancelarul german Angela Merkel președintelui francez Nicolas Sarkozy. În schimb, am auzit exclamații aiuritor admirative la adresa limbii engleze practicate de premierul român cu prilejul interviului dat la Atena postului Al Jazeera. Nu ar fi nimic rău sau de incriminat în faptul că primul ministru român vorbește corect și cursiv limba engleză. Ceea ce vreau să relev, aici și acum, este indiferența mea totală la accentele limbii engleze utilizate de Mihai Răzvan Ungureanu după – nu-mi iese din cap și pace! – moartea unei copile în haznaua unei școli din România. Nu am auzit regrete legate de această tragedie – peste cîteva zile s-a repetat cu un copil de doi ani: îngrozitor, ce să spunem mai mult? – care, cred eu, ar fi trebuit să alerteze, dacă nu tot poporul, măcar autoritățile. Ce se poate face, să zicem, într-o lună, pentru ca, de azi înainte, nici un copil să nu mai moară în astfel de condiții umilitoare? Dacă răspunsul e negativ, un dat din umeri sau ceva de genul „Nu se poate face nimic...“ sau „Se întîmplă, na, asta e...“, atunci pot spune și eu că accentul oxfordian cu care primul ministru mînuiește limba engleză mă lasă rece. I-am văzut pașii mici, mici și iuți, iuți-iuți, cu care ocolea portbagajul mașinii oficiale care-l aducea alături de președintele în exercițiu la instalarea ca șef SIE și cum se grăbea, cu pași mici și iuți, iuți-iuţi, să ajungă din partea stîngă a automobilului prezidențial în partea dreaptă, astfel ca la coborîrea șefului Statului să fie chiar în dreptul lui. Ar merita ca televiziunile să reia scena, mai ales că se face mare caz de ținuta smart and clever a înlocuitorului lui Emil Boc. Nu vreau să comentez în nici un fel cum se numește o astfel de atitudine, dar se poate găsi în textul lui Cehov din Doamna