Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş au dispus miercuri, 11 aprilie, punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva inculpatului Cociş Ioan Iulius, din comuna mureşeană Petelea, pentru săvârşirea infracţiunii de viol constând în aceea că, la data de 10 aprilie 2012, inculpatul ar fi întreţinut în locuinţa proprie, un act sexual cu o minoră în vârstă de zece ani, prin constrângerea acesteia.
„Inculpatul a fost prezentat în cursul zilei de ieri (alaltăieri – n.r.) Tribunalului Mureş cu propunere de arestare preventivă pe o durata de 29 de zile, propunerea fiind admisă astfel cum a fost formulată. Cercetările continuă în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor de fapt şi a răspunderii penale”, a precizat procuror Angela Barbu, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mures. (S.T.)