Deşi scrie într-n stil prevenitor şi ceremonios, Vitalie Ciobanu primeşte uneori replici insultătoare din partea autorilor evaluaţi de el. Este, din nefericire, soarta oricărui critic integru, care îşi face datoria cu seriozitate şi profesionalism.

Nu demult, scriind despre un roman cu un titlu de un ieftin teribilism, Pizdeţ de Alexandru Vakulovski, Vitalie Ciobanu a explicat de ce acest roman are o valoare modestă. Alexandru Vakulovski, care se pronunţă în probleme literare cu suficienţa cu care conu’ Leonida se pronunţă în chestiunea revoluţiei lui Garibaldi, a reacţionat imediat, contrazicându-l vehement pe criticul literar. Gestul este de o flagrantă lipsă de demnitate profesională: un autor nu poate deveni apologetul propriei lui cărţi, admonestându-i pe cei care nu i-o apreciază. Dar Alexandru Vakulovski nu are inhibiţii de acest fel. Cu aerul unui atoateştiutor, el îi dă lecţii lui Vitalie Ciobanu, pe un ton ireverenţiossarcastic:

„Vitalie Ciobanu, într-un articol din revista «Sud-Est», încercând să analizeze romanele Pizdeţ şi Iepurii nu mor, face o incursiune în explicarea câtorva fenomene «sociologice». Problema (lui) sunt (iar) tinerii, sau, cum zice el, «nouăzeciştii».

Articolul lui e plin de erori şi de aceea, fiind vorba şi de mine, am să i le explic.

Vitalie Ciobanu mă bagă, alaturi de alti scriitori, în «generaţia nouăzeci». Nu sunt «nouăzecist». Din câte înţeleg, am fost «băgat» la «nouăzecişti» fiindcă nu aparţin generaţiei «optzeci», dar sunt mai tânăr, şi aşa e firesc pentru o mentalitate formată în plin comunism, unde din octombrel devii pionier, din pionier devii comsomolist şi în final ajungi comunist.”

Ca şi Horia-Roman Patapievici sau Adrian Cioroianu, Cristan Bădiliţă sau Toader Paleologu, Caius Dobrescu sau Cristian Preda, Vitalie Ciobanu poate reprezenta foarte bine cultura română în străinătate.Ca