Neculai Onţanu ar obţine o victorie zdrobitoare în alegerile pentru Primăria Sectorului 2, conform unui sondaj realizat de ATLE. Astfel, actualul primar ar atrage 76,1% din opţiunile electoratului.
Candidaţii celorlalte partide sau alianţe politice, încă nedesemnaţi, s-ar plasa la diferenţe masive în raport cu Neculai Onţanu - candidatul USL ar obţine 9%, candidatul PP-DD ar acumula 8,1%, în timp ce 6,8% dintre respondenţi ar opta pentru un candidatul PDL.
Sondajul a fost realizat de ATLE România în perioada 22 martie - 2 aprilie, pe un eşantion de 1.003 persoane, fiind reprezentantiv pentru populaţia Sectorului 2 din municipiul Bucureşti, cu vârstă de 18 ani şi mai mare de 18 ani.
În cadrul aceluiaşi studiu, 69,3% dintre cei chestionaţi au răspuns că lucrurile în Sectorul 2 se îndreaptă într-o direcţie bună, 14,3% au fost de părere că lucrurile în sector se îndreaptă într-o direcţie greşită, în timp ce 17,4% din cei intervievaţi nu au răspuns/nu au ştiut.
Conform sondajului, taxarea averilor foarte mari este o masura foarte populara in randul cetatenilor din Sectorul 2. Astfel, la întrebarea „În opinia Dvs., taxarea averilor foarte mari ar fi o lege bună pentru România?", 71,5% dintre respondenţi s-au declarat în favoarea proiectului.
Metoda folosită a fost cea a sondajului de opinie pe baza unui chestionar aplicat de operatorii de interviu la domiciliul respondenţilor. Eroarea maximă admisă pentru rezultatele obţinute este de ± 3,1%, pentru un grad de încredere de 95%. Interviurile au fost realizate în Sectorul 2 al Municipiului Bucureşti.
* Acest text este un advertorial. Spaţiul în care este publicat are statut de spaţiu publicitar, adevarul.ro nu-şi asumă răspunderea pentru conţinutul mesajului şi veridicitatea informaţiilor.