Meciul Rapid - FC Vaslui, din semifinalele Cupei, s-a jucat fără bărbaţi în tribune, însă spectacolul a fost total. Gazdele s-au impus cu 3-2, după un meci tensionat, cu goluri frumoase și eliminări. După meci, mai mulți jucători ai celor două echipe s-au bătut la vestiare. În lipsa bărbaților, fetele au avut și ele scandări obscene în repertoriu! HAOS
Vasluienii și giuleștenii s-au luptat tot meciul pentru locul din finala Cupei României
GALERIE
Fetele au fost la înălțime în Giulești
Sursa: Vlad Stănescu 2 FANE
Rapid - FC Vaslui
Sursa: Vlad Stanescu LUPTA
Romeo Surdu a câștigat duelul cu Marius Constantin
Sursa: Vlad Stanescu
Grigorie, Alexa și Roman au marcat pentru "feroviari", care porneau cu prima şansă în duelul din Giuleşti, având un avantaj minim în urma partidei din Moldova, care a fost decisă de golul marcat de Ovidiu Herea, din lovitură de pedeapsă. Moldovenii au înscris de două ori, de fiecare dată prin Wesley. Adailton a fost eliminat pe final.
La pauză, George Copos, care a văzut meciul de lângă Adrian Porumboiu, se plângea în gura mare: „Ne-au măcelărit! Ne-au măcelărit!”. Copos nu se referea neapărat la arbitrajul lui Marius Avram, ci la intrările dure ale vasluienilor. La una dintre acestea, Paul Papp i-a spart capul lui Vladimir Bozovici, ambii jucători umplându-se de sânge.
Neinclus în lot, atacantul Alex Ioniță a dat autografe în tribuna oficială, pozându-se cu fanii și cu fetele.
Vladimir Bozovici a fost încurajat de spectatori, care i-au dedicat și un banner.
La meci a asistat și Florin Marin, aghiotantul lui Victor Pițurcă la echipa națională.
„Haideți pe ei, pe mama lor!”, au scandat fetele, după modelul băieților din galerie. Fetele au avut și un banner obscen („Mitică, să ne pupi la păsărică”) la adresa lui Dumitru Dragomir, dar nu s-au dat în lături să le