O sută de ani de la scufundarea vasului “Titanic”. Tragedia avut loc în noaptea dinspre 14 spre 15 aprilie 1912 în Oceanul Atlantic unde vasul s-a ciocnit cu un iceberg. De atunci lumea a rămas marcată de acest accident care s-a soldat cu aproximativ 1500 de morţi. Tragedia "Titanicului" a devenit însă şi un mit modern.

Această poveste s-ar fi transformat repede într-un fapt divers dacă nu ar fi avut în ea ingredientele unei fabule filozofice. Aş spune chiar că Titanicul este metafora scufundării Ocidentului. În 1912, cînd s-a produs drama, Occidentul se afla într-un moment de apoteoză, din toate punctele de vedere.

El colonizase întreaga planetă, îşi impusese supremaţia militară şi tehnică, devenise modelul suprem. In paralel, Occidentul era purtătorul unei ideologii optimiste chiar dacă nu egalitariste: era perioada cînd, oarecum în prelungirea romanelor lui Jules Vernes, lumea mai credea în forţa şi chiar în geniul ştiinţei şi al tehnicii.

Invenţiile, descoperirile şi realizările tehnice erau salutate cu un entuziasm enorm, mediatizate planetar şi considerate tot atîtea trepte ducînd spre progres, spre binele omului. Era sfîrşitul unei perioade numită “la belle époque” cînd pozitivismul triumfa şi se mai spera că treptat maşinile vor începe să lucreze în locul oamenilor...

Si iată că toată această arhitectură utopică a fost măturată într-un singură noapte prin scufundarea unui vas considerat insubmersibil precum şi o expresie a geniului tehnologic uman. Megalomania Occidentului a primit de fapt o lovitură mortală în acele ape reci ale Oceanului Atlantic.

In plus, drama Titanicului a fost una premonitorie pentru că în 1914 a început scufundarea reală a Occidentului odată cu primul război mondial. Occidentul s-a scufundat în sînge şi în barbarie, în lupte fratricide şi în ideologii extremiste. Al doilea război mondial, între 1939