Mariano Rajoy, premierul Spaniei, vizibil frustrat, a cerut liderilor Europeni să înceteze a mai învinui Spania pentru problemele lor și să lucreze împreună pentru a redresa economia zonei euro.
„Cu toții ne confruntăm cu probleme”, a declarat Rajoy la întâlnirea de miercuri a conducerii Partidului Popular de guvernământ, referindu-se în special la Mario Monti, primul ministru al Italiei și la Nicolas Sarkozy, președintele Franței.
Reținere și simț al responsabilității
„Aici, în Spania, luptăm să găsim o soluție pentru criza noastră și pentru ca să ajutăm zona euro și ne așteptăm ca și ceilalți să facă același lucru și să fie prudenți în declarații. Cu toții avem o mare responsabilitateă. Cu toții dorim o Europă puternică și un euro puternic”, a adăugat acesta, citat de publicația financiară „Financial Times”.
Rajoy și-a reafirmat încrederea completă că Spania nu va avea nevoie de ajutor financiar precum Grecia, Portugalia sau Irlanda. „Vreau să spun un lucru foarte clar, acesta nu este cazul Spaniei acum și nu va fi cazul Spaniei în viitor”, a declarat Rajoy. „Pentru acest lucru cer ca toți să dăm dovadă de reținere și de simț al responsabilității. Ceea ce e bun pentru Spania este bun și pentru zona euro”.
Liderii Franței, Germaniei și Comisiei Europene și-au manifestat, miercuri, susținerea publică pentru eforturile lui Rajoy de a reduce deficitul cu mai mult de 30 de miliarde de euro pentru a se încadra în cerințele Uniunii Europene.
Economia neagră
Ultimele măsuri aplicate de guvernul Rajoy pentru a spori veniturile guvernamentale interzic tranzacțiile în numerar de peste 2.500 de euro, parte a unei campanii mai largi contra evaziunii fiscale care este estimată să aducă venituri de 8 miliarde de euro în acest an.
„Economia neagră” a Spaniei este substanțială, calculele recente estimând că valoarea ei se