„Nu voi uita această noapte niciodată; această tristeţe şi această fericire împreună.“ Fraza aceasta, rostită de o domnişoară precoce, pe nume Iris, e mult mai elocventă decât toată emoţia la care va încerca să ajungă textul de mai jos.

Spectatorii care i-au scos la aplauze de vreo şase ori pe actorii Teatrului German de Stat Timişoara, în seara premierei, nu vor uita, probabil, prea uşor, atmosfera de vis nebun, umorul prins într-un dans absurd, atent coregrafiat, erotismul coroziv din unele scene şi cele cinci interpretări reglate la milimetru.

„Fetiţa din bolul peştelui auriu", spectacolul regizat de Radu Afrim după piesa canadianului Morris Panych, şi-a câştigat, după două ore de râs, miraj şi melancolie, locul lui în topul celor mai impresionante producţii afrimiene.

Fosta fetiţă

Acest spectacol este cronica ultimelor zile ale copilăriei lui Iris, o fetiţă care a trăit, până atunci, o viaţă simplă şi plăcută, „cu nalbe-de-grădină şi gândaci striviţi şi gem". Maturitatea a lovit-o cam brusc.

Mama ei i-a aruncat peştişorul auriu la WC şi apoi a anunţat că-i părăseşte, pe ea şi pe tatăl ei. Normal, vina e şi a mult-prea-crudei Iris, care n-a ştiut că nu trebuie să se ataşeze de ceva ce alunecă prea uşor pe ţeava de la toaletă.

Iris este strivită de răceala care înlocuieşte dragostea dintre mama şi tatăl ei şi se refugiază, de multe ori, în imaginaţie. Imaginaţia ei este decorul casnic-luxuriant al lui Dragoş Buhagiar, scenograf care colaborează pentru prima oară cu Radu Afrim.

În casa pe care şi-oaminteşte luminoasă şi colorată, cu ferestre mari, care dau spre ocean, locuiesc părinţii ei şi Miss Rose, care le plăteşte chirie - un transsexual picant, excelent interpretat de Rareş Hontzu - personaj cu limba ascuţită şi cu o la fel de tăioasă poftă de viaţă.

Un aer proaspăt vine dinsp