Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Grass indezirabil

Publicat in rfi, joi 12 aprilie 2012 ·

După apariţia poeziei sale critice la adresa Israelului, „Ceea ce trebuie spus“, Günter Grass a fost declarat persona non grata. Discuţiile şi polemicile stîrnite de textul controversat al lui Grass continuă. Mulţi comentatori consideră măsura autorităţilor israeliene drept exagerată. Tot aşa şi propunerea de a-i retrage Premiul Nobel pentru Literatură care i-a fost decernat în 1999.

Corespondentul RFI la Berlin, William Totok

Guvernul israelian l-a declarat duminică pe scriitorul Günter Grass drept persoană indezirabilă. Prin această decizie i se interzice, practic, intrarea pe teritoriul Israelului. Măsura statului israelian este reacţia directă în urma publicării poeziei intitulată „Ceea ce trebuie spus“ (a se vedea aici textul original, apărut în cotidianul münchenez „Süddeutsche Zeitung“.)

În poezia sa, laureatul Premiului Nobel pentru Literatură critică Israelul pentru că ar ameninţa „pacea mondială“ prin pregătirea unui atac nuclear asupra Iranului (detalii privind primele reacţii la RFI, 6. 3. 2012 ).

Într-un interviu acordat ziarului „Süddeutsche Zeitung“, Günter Grass a declarat că în polemica internaţională stîrnită de poezia sa a fost ignorat mesajul pacifist. Pe de altă parte, el a recunoscut că în text nu trebuia să vorbească despre Israel în general, ci să specifice că se referă la politica guvernului actual din această ţară.

Lui Grass i s-a reproşat, între altele, că ar întoarce pe dos realitatea, ignorînd faptul că Iranul ameninţă Israelul cu nimicirea, negînd dreptul la existenţă a statului evreu, şi nu invers.

Interdicţia intrării lui Grass în Israel a fost primită cu surprindere pînă şi de criticii şi adversarii declaraţi ai scriitorului. Decizia a fost taxată drept „absurdă“, drept „o prostie“ sau „isterică“ - pentru a cita aici doar cîteva calificative.

Diplomatul israelian Shimon Stein, de pildă,

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum o ora
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum 45 minute
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 7 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 2 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 3 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 4 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Sorin Grindeanu: „Programul Rabla trebuie RELUAT. Stimulează producția autohtonă de automobile”

Gandul acum o ora
Sorin Grindeanu, liderul interimar al PSD și președinte al Camerei Deputaților, a precizat marți seară, la Antena 1, că Programul Rabla trebuie reluat. „Azi (marți, 15 iulie-n.r.) am primit o informare legată de Programul Rabla. E de vreo 120 de mil

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum o ora
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 6 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 7 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Vremea

București
acum

25°
mie.

19°/37°
joi

18°/28°
vin.

14°/31°
sâm.

18°/34°
Iasi
acum

23°
mie.

19°/31°
joi

16°/22°
vin.

15°/26°
sâm.

16°/27°
Constanta
acum

24°
mie.

20°/30°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

17°/29°
joi

14°/21°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/28°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/29°
joi

15°/25°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/35°