Poate fi un principiu bun, mai ales dacă eşti jurnalist. Totodată, să crezi doar ceea ce vezi poate fi destul de limitativ (dacă ai probleme cu vederea?), pentru că înseamnă şi să nu crezi ceea ce nu vezi chiar dacă alţii îţi spun că există. Fapt ce ar putea fi considerat, în funcţie de context, drept lipsă de credinţă sau chiar prostie – o perpetuă tendinţă de reinventare a roţii. Să zicem că nu am văzut niciodată un… crocodil. Şi chiar dacă mi se aduc poze, filmări…, cizme, eu nu cred, pentru că nu am văzut, şi la scăldat în Nil dau nas în nas cu el. Se poate spune deja că e prea târziu pentru mine să accept existenţa crocodilului şi a apetitului său. Şi cu exploatarea asta a gazelor prin fracturarea şistului sub presiunea apei cu chimicale e cam la fel, chiar dacă acum nu credem pentru că n-am simţit pe pielea noastră.
De curând, la tv, un reporter relata cu mândrie că el s-a dus tocmai în Polonia special să vadă cum se explorează după gazele de şist şi că nu durea pe nimeni capul, aşa că el nu crede în balivernele ălora de la BBC şi ale americanilor, pentru că el a văzut cu ochii săi că nu-i nimic grav. Merită să ne câştigăm gazele şi să nu mai fim nevoiţi să le cumpărăm de la ruşi, iar dacă o fi să se polueze apa vedem atunci ce-om face (!!! ), susţinea omul care văzuse o turlă de foraj, că uite, polonezii, în doi ani, gata, încep exploatarea şi or să se umple de gaze. În primul rând, dacă ţi se poluează apa nu mai ai ce face. În cel mai bun gaz, începi să cumperi şi apă de la ruşi.
Nu ştiu la alţii cum e, dar la noi, dacă gazele sunt exploatate de o companie străină, ale ei vor fi (cum se întâmplă şi cu petrolul şi gazele din Marea Neagră). Nu le vom mai cumpăra de la ruşi, le vom cumpăra de la americani. Ei vor plăti o redevenţă mai mare sau mai mică (de obicei mai mică), iar noi vom rămâne cu găurile.
Şi totuşi nu înţeleg cum şi un
