BOX. Americanul Andre Ward (28 de ani), campionul mondial la categoria supermijlocie în versiunile WBA şi WBC, care a câştigat şi turneul de box Super Six, rezervat celor mai valoroşi supermijlocii ai lumii, i-a acuzat pe pugilistul româno-canadian Lucian Bute, deţinătorul centurii IBF, şi pe preşedintele InterBox, Jean Bedard, că au tărăgănat negocierile pentru un eventual meci de reunire al centurilor. BOX. Americanul Andre Ward (28 de ani), campionul mondial la categoria supermijlocie în versiunile WBA şi WBC, care a câştigat şi turneul de box Super Six, rezervat celor mai valoroşi supermijlocii ai lumii, i-a acuzat pe pugilistul româno-canadian Lucian Bute, deţinătorul centurii IBF, şi pe preşedintele InterBox, Jean Bedard, că au tărăgănat negocierile pentru un eventual meci de reunire al centurilor.
"Am fost dezamăgit. Bute şi promotorul său ţipau că eu mă ascund, dar apoi ei se duc şi fac o înţelegere pentru două lupte cu Froch. Dacă Bute va pierde primul meci, îl va duce pe Froch înapoi în Canada? Nu m-am ascuns niciodată de el, am vrut doar să pregătesc lupta cum trebuie. Eu veneam după doi ani de lupte grele şi am simţit că el avea nevoie să se bată cu cineva. Dar să mă ascund de el? Ce naiba! El vrea centuri, eu am două chiar aici, dacă vrea să se lupte pentru ele. Lumea mă întreabă pe stradă când voi reveni. O voi face, pentru că îl vreau pe Bute, dar sunt dispus şi pentru alte meciuri mari. Acum eu sunt un luptător pentru TV. Îmi iubesc centurile", a spus Ward, cel care are în palmares medalia de aur la Jocurile Olimpice din 2004 şi distincţia de ”Boxerul anului” în 2011, din partea Ring Magazine.
Lucian Bute îl va întâlni pe 26 mai 2012, la Nottingham, pe britanicul Carl Froch.