Biografia profesorului, istoricului literar, esteticianului, comparatistului şi traducătorului Liviu Rusu (1901–1985) este impresionantă şi, totodată, tulburătoare, dacă conştientizăm faptul că acest erudit cărturar, posesor a două doctorate, a fost îndepărtat, în fatidicul an 1948, din Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Cluj.
Opera sa este rezultatul unor pasionante cercetări întreprinse în bibliotecile din Occident, dar şi în cele din România, reprezentând, astăzi, autentice modele de interpretare şi analiză estetică a operei lui Titu Maiorescu, Mihai Eminescu şi Lucian Blaga.
Istoricul literar şi esteticianul Liviu Rusu a fost, în acelaşi timp, şi un temut polemist, ce nu a ezitat să-şi demonstreze, cu argumente temeinice, opiniile. Era format la şcoala germană de estetică, pe care o înţelesese, o preţuise şi pe care o preda, cu devoţiune, la Facultatea de Litere şi Filosofie din Cluj, unde era profesor titular încă din anul 1938. Liviu Rusu, personalitate plurivalentă a culturii naţionale, a intrat, azi, într-un nepermis con de umbră de unde se cuvine a fi recuperat şi repus, cum e şi firesc, în circuitul valorilor durabile ale literaturii române.
Bogată şi revelatoare, sub multiple aspecte, este şi literatura sa epistolară, din care transcriem, aici, o amplă misivă trimisă prozatorului şi sculptorului Ion Vlasiu (1908–1997) ce se constituie, de fapt, într-o fermecătoare lecţie de istorie literară şi estetică.
*
Cluj, 15 septşembrieţ [1]962
Dragă domnule Vlasiu,
Apoi d-ăştia îmi eşti? Treci prin Cluj şi nu te laşi văzut? Sau poate te laşi numai pentru o anumită categorie de „iniţiaţi” şi „privilegiaţi”?
Fapt este că la vreo două-trei săptămâni după ce ai fost aici am aflat că ai vizitat cetatea zbaterilor d[umi]tale de altădată.
Mult mi-ar fi plăcut să te văd, a