Nu este realist termenul de sfarsitul lunii iunie pentru privatizarea Postei Romane prin majorare de capital, a declarat joi Razvan Mustea, ministrul Comunicatiilor. In luna februarie din acest an, in prima sa conferinta de presa, Mustea declarase ca privatizarea Postei este principala preocupare, care ar trebui sa se intample pana la sfarsitul lunii iunie, conform obligatiilor asumate fata de Fondul Monetar international (FMI). Inca mai sper ca acest proces se va incheia pana la sfarsitul acestui an si nu ma astept la sanctiuni de la FMI pentru ca intarziem cu cateva luni, a mai spus ministrul.
"Si daca am fi avut selectat consultantul de privatizare in luna februarie din acest an, tot nu am fi reusit sa terminam acest proces pana la sfarsitul lunii iunie. Nu ma astept la sanctiuni din partea FMI pentru faptul ca vom intarzia cu cateva luni procesul de privatizare. Cred ca FMI doreste sa vada ca statul roman vrea aceasta privatizare prin atragerea unui actionar minoritar si eficientizarea acestei companii", a declarat joi Razvan Mustea, ministrul Comunicatiilor.
Acesta a precizat ca "statul isi doreste atragerea unui investitor minoritar care sa detina cel putin 20% din companie, dar statul va ramane actionar majoritar. Se poate ajunge la situatia in care statul sa detina 51%, Fondul Proprietatea 17% din actiuni si noul investitor - restul actiunilor".
In prezent, Posta Romana este detinuta de statul roman prin Ministerul Comunicatiilor - 75% din actiuni si Fondul Proprietatea cu 25% din actiuni.
S-au schimbat toti pasii facuti pana acum in procedura de privatizare a Postei
Potrivit acestuia, au fost demarate deja procedurile de licitatie pentru selectarea unui consultant juridic, care va fi ales cel mai probabil saptamana viitoare".
La randul sau, acest consultant juridic va trebui sa aleaga apoi un cons