La sfârşitul lui ianuarie, Institutul Naţional de Geriatrie şi Gerontologie, care poartă numele reputatei cercetătoare Ana Aslan, a împlinit 60 de ani de la înfiinţare. Puţină lume îi cunoaşte însă pe cei cu care Ana Aslan a împărţit ideile şi munca pentru dezvoltarea acestui institut. Dl dr. Constantin Bogdan ne scrie la rubrica Iatroistorie despre oamenii celebri sau mai puţin cunoscuţi care au pus bazele centrului de cercetare.

La începutul acestui an, s-au aniversat 60 de ani de la înfiinţarea primului institut de geriatrie din lume, sexagenarul de azi Institut Naţional de Geriatrie şi Gerontologie „Ana Aslan“. Institutul a luat fiinţă la 22 ianuarie 1952, conducerea fiind încredinţată de la început marii doamne a geriatriei şi gerontologiei româneşti şi internaţionale, prof. dr. Ana Aslan. Ideea necesităţii unui institut apăruse în anii ’40, graţie preocupărilor şi activităţilor de studiu şi cercetare a îmbătrânirii şi bătrâneţii, a unui grup de personalităţi atrase către această nouă disciplină care se impunea de prof. dr. C. I. Parhon, savant multivalent, creator de Şcoli de medicină şi fondator de instituţii – biolog, neurolog, psihiatru, endocrinolog, gerontolog; de fapt, contribuţii româneşti la dezvoltarea gerontologiei, chiar pe plan mondial, se materializaseră încă din anii ’30, graţie cercetărilor altei mari personalităţi a şcolii de medicină româneşti, savantul neurolog, prof. dr. Gheorghe Marinescu, ale cărui cercetări privind mecanismele îmbătrânirii şi ale creierului sunt recunoscute şi consacrate pe plan internaţional. În menţionaţii ani ’40, mai multe demersuri succesive şi insistente aveau să atragă atenţia autorităţilor, lumii academice şi să pregătească naşterea unui institut destinat cercetării unei problematici devenite din ce în ce mai actuală, aceea a îmbătrânirii şi a identificării soluţiilor de întârziere a procesului,