Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Circul domestic ne (re)prezintă!

Publicat in Observator Cultural, joi 12 aprilie 2012 ·

În general, toţi oamenii din familiile noastre sînt cei pentru care amînăm atenţia şi cheful, pe ei sîntem tentaţi să-i judecăm mai aspru decît pe noi înşine, iar vina aparţine întotdeauna celorlalţi, desigur. Și încet, încet, viaţa ajunge să fie în altă parte. Ultimul film al lui Radu Jude, Toată lumea din familia noastră, prezintă în detaliu circul domestic ce pendulează nevrotic între ridicol şi grotesc. „Ticking away the moments that make up a dull day/ You fritter and waste the hours in an offhand way./ Kicking around on a piece of ground in your home town/ Waiting for someone or something to show you the way“ (Time – Pink Floyd). Cu Pink Floyd pe buze şi în spirit, Marius (interpretat minunat de Șerban Pavlu, cu tot arsenalul de nuanţe, cumva foarte expus pentru un personaj destul de antipatic) pedalează compulsiv alături de caracatiţa colorată pe care urmează să i-o dăruiască Sofiei. Fiica lui a rămas singura persoană în faţa căreia se mai simte important, demn şi puternic. Restul lumii din familia lui a pus un diagnostic. Fie că e iresponsabil sau nepăsător, fie că e cîrpă sau e laş, nimeni nu mai poate schimba nimic. Salvarea trebuie să vină de la Sofia. Coincidenţa onomastică (personajul şi micuţa interpretă poartă acelaşi nume) ne dezvăluie singurul înţelept din familie, omuleţul care, deocamdată, doar priveşte spectacolul rizibil şi dement din familie. Bărbatul divorţat şi tată de weekend, din varii motive pe care filmul ni le dezvăluie pas cu pas, este prins în jocul pervers al intenţiilor de a drege busuiocu’ şi în încercările de a arăta, în sfîrşit, lumii că nu e prostu’ nimănui. Chiar dacă, aparent, această comedie domestică, cu accente de farsă, pare încă o realizare românească în dulcele-amar stil realist al fragmentelor de viaţă autentică, cel de-al doilea film al lui Radu Jude este un construct care concentrează interesul atît pe povestea u

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale

News.ro acum 6 ore
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Scorul pe care Călin Georgescu îl are într-un sondaj comandat de Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 10 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a oferit duminică detaliile unui sondaj de opinie pe care l-a comandat și despre a spus că a măsurat atât nivelul de încredere și notorietatea de care beneficiază unii politicieni, dar și intenția de vot a

Ultimatum dat de Crin Antonescu lui Marcel Ciolacu și Ilie Bolojan: „Dacă mai aveți vreo treabă cu mine, mă căutați. Dacă nu, nu”

Libertatea acum 2 ore
Crin Antonescu le-a transmis un mesaj clar lui Marcel Ciolacu (PSD) și Ilie Bolojan (PNL), anume că dacă aceștia îl vor cu adevărat candidat comun la alegerile prezidențiale din acest an, atunci să îl caute.

Prima voce din PSD care reacționează la autosuspendarea lui Crin Antonescu: A fost un candidat de rezervă

HotNews acum 8 ore
Eurodeputatul PSD, Vasile Dîncu, a declarat la o zi după ce Crin Antonescu a anunțat că pune pe pauză candidatura sa la Cotroceni că fostul lider PNL a fost ales candidat comun pentru alegerile prezidențiale pe fondul șocului provocat de rezultatele

Accident grav pe pârtia din staţiunea Buşteni. O turistă a fost lovită de o sanie VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
Un accident grav s-a produs, duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie. Acciden

Mișcarea Hamas a fost de acord să elibereze 34 de ostatici în „prima fază” a unui acord cu Israelul

Libertatea acum 2 ore
Un responsabil al Hamas a declarat duminică pentru AFP că mișcarea islamistă palestiniană este pregătită să elibereze 34 de ostatici israelieni, ținuți captivi în Fâșia Gaza, în „primă fază” a unui acord cu Israel.

Elena Lasconi: „Marcel Ciolacu și protectorul lui, Klaus Iohannis, se joacă de ceva vreme cu democrația din România”

Libertatea acum 5 ore
Președintele USR, Elena Lasconi, a lansat un atac dur la adresa președintelui PSD, Marcel Ciolacu, și a președintelui României, Klaus Iohannis, afirmând că aceștia „se joacă de ceva vreme cu democrația din România”. 

România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”, susține Ilie Bolojan

Libertatea acum 5 ore
Ilie Bolojan, liderul PNL și președintele Senatului, a afirmat că România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”. Dacă nu s-ar fi adoptat aceste măsuri, deficitul ar fi ajuns la 11-12%, a spus Bolojan la televiziunea Digi 24.

Conservatorii din Austria sunt pregătiți să negocieze cu extrema dreaptă pentru a forma un guvern de coaliție

Libertatea acum 2 ore
Conservatorii austrieci au declarat duminică că sunt pregătiți să intre în negocieri cu extrema dreaptă pentru a forma un nou guvern, o întoarcere politică după eșecul negocierilor de coaliție cu liberalii și social-democrații, potrivit AFP.

Femeie în scaun cu rotile, tâlhărită de 3 minori în Cluj

Libertatea acum 10 ore
Un incident șocant a avut loc în Cluj-Napoca, conform relatării Monitorul Cluj. O femeie în scaun cu rotile a fost victima unei tâlhării comise de trei minori cu vârste între 11 și 13 ani.

Vremea

București
acum

-0°
lun.

-0°/7°
mar.

4°/10°
mie.

5°/12°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-1°/8°
mar.

4°/10°
mie.

7°/15°
joi

7°/14°
Constanta
acum

lun.

1°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

9°/11°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-0°/5°
mar.

3°/8°
mie.

7°/12°
joi

6°/11°
Timisoara
acum

lun.

3°/10°
mar.

6°/13°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°