În general, toţi oamenii din familiile noastre sînt cei pentru care amînăm atenţia şi cheful, pe ei sîntem tentaţi să-i judecăm mai aspru decît pe noi înşine, iar vina aparţine întotdeauna celorlalţi, desigur. Și încet, încet, viaţa ajunge să fie în altă parte. Ultimul film al lui Radu Jude, Toată lumea din familia noastră, prezintă în detaliu circul domestic ce pendulează nevrotic între ridicol şi grotesc. „Ticking away the moments that make up a dull day/ You fritter and waste the hours in an offhand way./ Kicking around on a piece of ground in your home town/ Waiting for someone or something to show you the way“ (Time – Pink Floyd). Cu Pink Floyd pe buze şi în spirit, Marius (interpretat minunat de Șerban Pavlu, cu tot arsenalul de nuanţe, cumva foarte expus pentru un personaj destul de antipatic) pedalează compulsiv alături de caracatiţa colorată pe care urmează să i-o dăruiască Sofiei. Fiica lui a rămas singura persoană în faţa căreia se mai simte important, demn şi puternic. Restul lumii din familia lui a pus un diagnostic. Fie că e iresponsabil sau nepăsător, fie că e cîrpă sau e laş, nimeni nu mai poate schimba nimic. Salvarea trebuie să vină de la Sofia. Coincidenţa onomastică (personajul şi micuţa interpretă poartă acelaşi nume) ne dezvăluie singurul înţelept din familie, omuleţul care, deocamdată, doar priveşte spectacolul rizibil şi dement din familie. Bărbatul divorţat şi tată de weekend, din varii motive pe care filmul ni le dezvăluie pas cu pas, este prins în jocul pervers al intenţiilor de a drege busuiocu’ şi în încercările de a arăta, în sfîrşit, lumii că nu e prostu’ nimănui. Chiar dacă, aparent, această comedie domestică, cu accente de farsă, pare încă o realizare românească în dulcele-amar stil realist al fragmentelor de viaţă autentică, cel de-al doilea film al lui Radu Jude este un construct care concentrează interesul atît pe povestea u