Campionul mondial la breakdance, Omar O. Delgado Macias (cu numele de scenă B-boy Roxrite), a reuşit să învingă provocările vieţii prin dans. Aceasta este povestea primilor săi paşi.
Omar a fost văzut dansând şi a fost numit smintit de către cei ce nu i-au auzit muzica. De fapt, Omar este doar nebun, e un nebun din aceia care au găsit scurtătura spre fericire şi, deci, despre care se scriu articole pătimaşe de ziar. Omar este campionul mondial en-titre la breakdance. Acest articol ar putea să se încheie aici, n-ar fi fost o greşeală nici dacă am fi scris doar „Omar dansează", atât, căci doar asta contează. „Înlocuiţi «Omar» cu numele vostru şi dansaţi, oameni buni, dansaţi!", ne spune, iar noi n-avem decât vă cerem dumneavoastră acelaşi lucru.
Omar a înţeles că oamenii pot, într-adevăr, să zboare, să plutească pe muzică şi să compună poezii fără să le scrie efectiv. Poate că viaţa asta nu-i chiar petrecerea perfectă, dar, din moment ce încă este aici, Omar şi-a dat seama că-i mai bine să rămână pe ringul de dans decât în camera cu cocktailuri.
L-am ascultat pe Omar purtând gulere albe, bine apretate, ca nişte ziarişti minori, poate prea entuziaşti, foşti visători, acum ancoraţi bine în redacţii aproape corporatiste. Ca nişte oameni care au păşit, odată, tare demult, pe scenă. Ca nişte dansatori repetenţi, deterioraţi chiar, sfârşiţi în faţa calculatoarelor şi apăsând obsesiv pe tasta „Backspace".
Uneori, e greu de înţeles un om care a avut curajul, care a luptat pentru un vis atât de simplu: să danseze şi atât. E greu de explicat stăruinţa, răbdarea unui periplu cu o singură constantă: vânătăile. Aceasta este deopotrivă povestea lui Omar şi a tuturor celor care au ţinut, măcar o dată, ochii-nchişi în timp ce dansau, dar - atenţie! - poate fi şi începutul timid, mereu neîndemânatic, al primilor dumneavoastră paşi adevăraţi, al pr
