Concursul naţional “Săptămâna creaţiei artistice” invită pe toţi cei interesaţi la cea de-a IV-a ediţie a concursului. Concursul este înscris în Calendarul Activităţilor Educative Naţionale CAEN, aprobat de Ministerul Educaţiei Cercetării şi se adresează copiilor din învăţământul preprimar, primar, gimnazial, liceal, cu vârste cuprinse între 4-18 ani. Concursul este organizat pe secţiuni şi grupe de vârstă şi va viza artele vizuale bidimensionale şi tridimensionale, respectiv, lucrări de grafică, pictură, pictură pe sticlă, metaloplastie, sculptură, ceramică, lucrări de artă decorativă, fotografie digitală. Data limită a înscrierilor este 4 mai 2012, iar lucrările elevilor pot fi transmise până la data de 11 mai, la Clubul Copiilor Petroşani. Fiecare club va putea trimite maxim 8 lucrări de artă ale elevilor. “Vă invităm să meditaţi la tema acestui proiect şi să participaţi”, a precizat Mihaela-Stefania Cioc, coordonator al proiectului. (O.M.)
Concursul naţional “Săptămâna creaţiei artistice” invită pe toţi cei interesaţi la cea de-a IV-a ediţie a concursului. Concursul este înscris în Calendarul Activităţilor Educative Naţionale CAEN, aprobat de Ministerul Educaţiei Cercetării şi se adresează copiilor din învăţământul preprimar, primar, gimnazial, liceal, cu vârste cuprinse între 4-18 ani. Concursul este organizat pe secţiuni şi grupe de vârstă şi va viza artele vizuale bidimensionale şi tridimensionale, respectiv, lucrări de grafică, pictură, pictură pe sticlă, metaloplastie, sculptură, ceramică, lucrări de artă decorativă, fotografie digitală. Data limită a înscrierilor este 4 mai 2012, iar lucrările elevilor pot fi transmise până la data de 11 mai, la Clubul Copiilor Petroşani. Fiecare club va putea trimite maxim 8 lucrări de artă ale elevilor. “Vă invităm să meditaţi la tema acestui proiect şi să participaţi”, a precizat Mihaela-Stefania Cioc, coordona