Foto: jurnaluldebuzau.ro Primarul localităţii buzoiene Vipereşti, Elvis Oprea (PSD), reţinut în noaptea de marţi spre miercuri pentru luare de mită a fost arestat preventiv, pentru 29 de zile, de magistraţii Tribunalului Buzău, afirmă surse judiciare citate de Mediafax.
Potrivit unor surse judiciare, Elvis Oprea a fost arestat preventiv, în prezent aflându-se în arestul Inspectoratului Judeţean de Poliţie.
De asemenea, persoana care l-a ajutat pe primar să intre în posesia mitei a fost arestată preventiv, pentru 15 zile.
Conform surselor judiciare, cei doi au declarat deja recurs.
Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău au dispus reţinerea primarului din Vipereşti, Elvis Eusebiu Oprea, pentru luare de mită, precum şi a unui alt inculpat pentru complicitate la luare de mită.
Din probatoriul administrat în cauză, până în acest moment al urmăririi penale, a rezultat că, marţi, complicele primarului a fost prins în timp ce primea de la o persoană (care i-a şi denunţat la Parchet pe cei doi - n.r.) o sumă pe care, în rol de intermediar, urma să o înmâneze primarului ce solicitase denunţătorului 10.000 de lei. În schimul banilor, edilul trebuia să nu facă demersuri de reziliere a unui contract de arendă în care titular era denunţătorul.
Totodată, în contul acestei sume, primarul Oprea urma să-i elibereze denunţătorului o adeverinţă pe care acesta să o folosească la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură.
Elvis Oprea a fost ales primar al localităţii buzoiene Vipereşti din partea PSD şi se află la al doilea mandat. Foto: jurnaluldebuzau.ro Primarul localităţii buzoiene Vipereşti, Elvis Oprea (PSD), reţinut în noaptea de marţi spre miercuri pentru luare de mită a fost arestat preventiv, pentru 29 de zile, de magistraţii Tribunalului Buzău, afirmă surse judiciare citate de Media