Cei 100 de ani de la cea mai răsunătoare tragedie din Oceanul Atlantic au fost marcaţi denenumărate mituri şi legende care nu au făcut decât să adâncească misterul din jurul epavei.
Analiza cauzelor care au dus la scufundarea Titanicului pe 15 aprilie 1912 a început la câteva zile după ce s-a întâmplat, într-o comisie guvernamentală.
Pe lângă versiunea oficială, mai mulţi teoreticieni au dezvoltat propriile lor versiuni asupra cauzelor scufundării Titanicului: mumii, incendii sau recorduri de viteză imposibile. Cu toate acestea, misterul naufragiului nu a fost nici până acum pe deplin elucidat.
În 1897, cu 15 ani înainte de dispariţia Titanicului, a ieşit de sub tipar carte necunoscutului jurnalist pe atunci, Morgan Robertson. Romanul său prezicea scufundarea unui uriaş transoceanic cu numele Titan.
După tragedie, Robertson a fost văzut ca prevestitorul nenorocirii. Doar un singur marinar de pe Titanic avea cu el un exemplar al volumului. Le-a povestit colegilor, dar aceştia nu l-au luat în seamă. În cele din urmă, el ar fi renunţat să mai plece cu Titanicul. Alţi 55 de pasageri au abandonat călătoria.
Una dintre cele mai controversate teorii a fost prezentată în volumul „Titanic: The Ship That Never Sank" (Titanic, nava care nu s-a scufundat niciodată - n.r.), scrisă de Robin Gardiner. Acesta susţine că vaporul nu s-a scufundat niciodată de fapt, iar în Atlantic a dispărut de fapt Olympic, nava-soră. Gardiner a susţinut că armatorul White Star Line nu avea asigurare pentru Olympic.
Când aceasta a fost implicată într-o coliziune în 1911, au preferat să termine Titanicul, să-l redenumească Olympic, iar acesta din urmă să fie parte dintr-o înşelăciune pentru a colecta banii pe asigurare. Pe fundul oceanului s-au descoperit însă părţi din navă cu numărul „401", cu care a fost înregistrat Titanicul pe şantie
