Traian Basescu ne spune ca "Romania nu mai are resurse pentru crearea de locuri de munca decat daca priveste cu responsabilitate spre reluarea unor activitati de minerit".
Chiar pentru cei care nu fac parte din categoria contestatarilor inversunati si neconditionati ai acestui tip de investitie (printre care ma numar) afirmatia presedintelui este nu doar hazardata, ci expresia unei mentalitati ale carei efecte paguboase le resimtim din plin.
Este adevarat ca economia romaneasca, asa cum arata ea acum, are un potential mic de creare de locuri de munca. De ce este insa asa? Pentru ca strategia romaneasca, condusa inclusiv de Traian Basescu, a mizat exclusiv pe interventia marilor investitori straini, care sa rastoarne sacul de bani pe masa, bani cu care sa creeze locuri de munca si sa alimenteze bugetul plin de gauri al Romaniei. In schimb, lor li se intinde covorul rosu, li se asigura infrastructura, facilitati, amanari, pasuiri si tot felul de avantaje.
In schimb, capitalul autohton, cu exceptia marilor clienti politici, moguli sau nu, a fost nu doar ignorat, ci progresiv strangulat de fiscalitate excesiva, de coruptie, de birocratie, de legislatie aberanta si contradictorie. In Romania, statul percepe mai mult de 300 de taxe, din care aproximativ 20 sunt fiscale (impozite generale pe profit, salarii sau alte tipuri de venituri, precum contributiile de asigurari sociale sau TVA), iar restul sunt parafiscale, adica aplicate punctual pentru autorizarea diverselor activitati antreprenoriale (studiul companiei de consultanta Golden Mind & Spirit).
Taxarea pe forta de munca din Romania este una dintre cele mai impovaratoare din Europa, ajungand aproape sa dubleze salariul net al angajatului. Insusi guvernatorul BNR Mugur Isarescu spunea recent ca "sistemul fiscal te impovareaza, iti scoate ochii din cap si-ti da o singura sa
