Lunii i-au fost atribuite, încă din cele mai vechi timpuri, cele mai diverse efecte asupra comportamentului oamenilor, indiferent că este vorba de instabilitate emoţională, romantism, nesiguranţă sau chiar licantropie sau vampirism.

Astrul selenar a fost dintotdeauna o sursă de inspiraţie, indiferent dacă era vorba de poezii romantice sau de legende care de care mai ciudate. Nu este de mirare că multe tradiţii şi şcoli spirituale au folosit nopţile cu lună plină pentru cele mai diverse practici şi ritualuri. Ca să nu mai vorbim de faptul că, ori de câte ori nu reuşim să ne explicăm un fenomen, îl atribuim „capriciilor“ lunii. În aceste condiţii, nu este de mirare că au apărut fel de fel de legende şi de superstiţii. O veche legendă indiană spune povestea lunii pline. Într-o noapte călduroasă de iulie, cu foarte mulţi ani în urmă, un lup, aflat pe vârful unui munte, urla cât îl ţineau puterile. Pe cer, strălucea o lună subtilă şi suavă, care din când în când se juca şi se ascundea în spatele norilor sau pur şi simplu se strecura printre aceştia. Urletele lupului erau lungi, repetate, aproape disperate. În scurt timp, ele au ajuns până la argintia regină a nopţii, care, destul de supărată de acest vaiet continuu, l-a întrebat: „Ce ai de urli aşa de rău? De ce nu te opreşti măcar un pic?“. „Mi-am pierdut unul dintre copii, cel mai mic pui al lupoaicei mele. Sunt disperat, ajută-mă!“. Atunci, luna a început să se umfle încet, încet până a devenit o sferă mare şi luminoasă. „Uită-te acum dacă îți poţi găsi puiul“, i-a spus Luna părintelui disperat. Puiul a fost în cele din urmă găsit, tremurând de frică şi de frig, pe marginea unei prăpăstii. După ce şi-a regăsit odrasla, lupul i-a mulţumit de mii de ori lunii şi a dispărut în pădure. Pentru a răsplăti bunătatea lunii, zânele pădurii i-au făcut acesteia un frumos cadou: la fiecare 30 de zile, poate redeveni rot