Poliţiştii au reţinut un bărbat de 32 de ani din Jidvei şi doi minori, suspecţi că au pătruns în casa unui bătrân din localitate, l-au lovit cu picioarele şi pumnii în cap şi pe corp şi i-au furat telefonul mobil, bani şi un card bancar. Bătrânul a fost găsit în stare de inconştienţă şi se află în comă, la spital. Cei trei sunt cercetaţi pentru tentativă de omor deosebit de grav, tâlhărie şi violare de domiciliu şi vor fi prezentaţi instanţei, cu propunere de arestare preventivă.
Poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, împreună cu cei ai Poliţiei Municipiului Blaj şi ai Secţiei de Poliţie Rurală nr. 6 Jidvei, cu sprijinul Serviciului de Informaţie şi Protecţie Internă Alba, sub coordonarea procurorului criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba au efectuat cercetări în legătură cu comiterea unor infracţiuni de tentativă de omor deosebit de grav, tâlhărie şi violare de domiciliu, asupra unui bărbat în vârstă de 77 de ani, din comuna Jidvei, judeţul Alba. Incidentul s-a petrecut în noaptea de 06/07.04.2012, iar miercuri, 11 aprilie, au fost identificaţi principalii suspecţi.
Aceştia sunt B.D.F., de 32 de ani, S.A., de 16 ani şi un minor de 14 ani, toţi din comuna Jidvei, care în noaptea de 06/07.04.2012, au pătruns în curtea victimei, prin escaladarea porţii de acces, după care au intrat în casă, cu intenţia de a sustrage bunuri şi bani.
Fiind surprinşi de victimă, cei 3 suspecţi i-au aplicat mai multe lovituri cu pumnii şi picioarele, în zona capului şi corpului, iar, după aducerea victimei în stare de inconştientă, i-au sustras telefonul mobil, 16 lei şi un card bancar.
Victima a fost găsită în data de 7 aprilie, seara, în locuinţa sa, în stare de inconştienţă, de către o vecină care a anunţat poliţia. Ulterior, bărbatul a fost transportat la spitalul din Alba Iulia, unde a