Într-o țară ca România, în care nu avem tradiție în animație (excepție făcînd doar Ion Popescu Gopo, premiat cu Marele Premiu Palme d’Or la Cannes, în anul 1957, cu Scurtă istorie), nu avem școli de animație, nu avem cursuri de inițiere în lumea animației (de cultură cinematografică) pentru elevi, nu avem un canal tv românesc cu desene animate, nu avem emisiuni radio și tv de animație, nu avem producții proprii de animație (cu un singur lungmetraj de animație reali­zat după 22 ani de pauză, nu putem spune că avem o industrie a animației), nu avem un background cînd vine vorba despre a șaptea artă bis, dar avem parte de reportaje tv cu psihologi care discreditează animația. De fiecare dată aceștia etichetează producțiile de animație și generalizează, folosind secvențe din seriale care nu sînt dedicate celor mici. Este adevărat că, într-un reportaj tv, unii psihologi au dat ca exemplu și serialul de desene animate Tom și Jerry, considerat violent. Dacă această producție clasică marca Hanna-Barbera este nocivă copiilor, atunci cum este povestea cu Harap Alb care se luptă cu zmeii și balaurii? Ne-am obișnuit să criticăm tot ce înseamnă producții noi de animație (în mod special, de la tv) dedicate generației tinere. Acum, cînd posturile tv pentru cei mici sînt dublate în limba română, adulții își lasă copiii singuri în fața televizorului, uitînd că micul ecran nu poate înlocui rolul părintelui. Nu mai sîntem în perioada comunistă, atunci cînd cineva hotăra ce să vizionăm, selectînd doar acele producții cu rol educativ. Acum avem parte de diferite producții de animație, unele reușite, altele mai puțin reușite, dar bine targetate. Rolul nostru este să selectăm. Este posibil ca în oferta canalelor tv de desene animate să existe și seriale proaste. Nimeni nu vă obligă să vă uitați la ele. Cu ajutorul telecomenzii puteți schimba canalul tv. În concluzie: nu trebuie să r