O misiune a FMI, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale se va afla în România la sfârşitul acestei luni, pentru a evalua progresele făcute în aplicarea măsurilor prevăzute în acordul preventiv de împrumut încheiat anul trecut. Un subiect delicat pe agendă: decalarea termenelor pentru privatizarea unor companii de stat şi vânzarea pe bursă a unor acţiuni la alte companii aflate în posesia statului. Una dintre acestea, Poşta Română.
Privatizarea Poştei nu se poate încheia în vara acestui an, cum au cerut finanţatorii internaţionali. Anunţul a fost făcut de ministrul Comunicaţiilor, care a declarat că are nevoie de timp, pentru a identifica “un investitor serios” pentru această companie.
Răzvan Mustea a estimat că va avea nevoie de cinci până la opt luni pentru a finaliza procesul, în urma căruia statul va rămâne totuşi cu 51% din acţiuni.
Primul pas va consta în găsirea unui consultant juridic, al doilea, în desemnarea consultantului de privatizare. Deja, KPMG România ar urma să se ocupe de evaluarea Poştei, dar deocamdată nu sunt bani pentru plătirea acestui consultant.
Până la privatizare, ministerul mai speră să pună pe picioare Poşta, care a încheiat anul trecut cu pierderi de 68 de milioane de lei noi, ceea ce nu o va face prea “tentantă” pentru potenţialii investitori. În acest scop, Consiliul de Administraţie va fi “primenit”, iar contractele păguboase, anulate.
FMI fixase încheierea privatizării Poştei în iunie anul curent, însă ministerul speră ca Fondul să înţeleagă argumentele amânării procesului.
Ministrul Economiei, Lucian Bode, a anunţat şi el săptămâna trecută că Guvernul va rediscuta cu FMI lista companiilor de stat care vor fi privatizate şi listate la bursă, iar ordinea în care aceste societăţi vor fi vândute va depinde de propunerile intermediarilor selectaţi.
O misiune a FMI, Comisiei Europene şi Băncii