În timpul unor fierberi pre-electorale în timp ce făceam şi desfăceam combinaţii cu una dintre multele facţiuni ţigăneşti care se manifestă politic, s-a apropiat de mine un tip mic de statură, cu cioc. S-a recomandat Marian Ghiţă şi a vrut să-mi dea cărţile lui de poezie, mă ştia din scris.

Aripa din interior

Aşa am aflat că tocmai mă cunoscusem cu cel mai mare poet ţigan din România, nu de alta, fiindcă e singurul. Desigur, mai există şi Luminiţa Cioabă, sora monarhului cu palat la Sibiu, dar ea stă în Germania. Asta m-a făcut să mă gândesc la faptul că s-ar putea face o Uniune a Poeţilor ţigani compusă din două filiale, una în ţară şi alta în diaspora. Marian a tipărit două volume de versuri, ”Şoaptele mâinii drepte” şi ”Durematica”, ultimul bilingv, în română şi romani. L-am deschis pe ultimul la întâmplare şi l-am întrebat ce înseamnă ”Jekh împărato/ Saves bisterdem les,/ Akana jekh vrjama thai jekh timpo/ Kana bisterdem vi-l phaba.” Mi-a răspuns cu sinceritate că habar n-are, că e dintr-o familie de ţigani de vatră şi doar bunicii ştiu romanes, poezile i-au fost traduse de o doamnă care chiar se pricepe.

Nu-s critic literar, dar m-am asigurat că versurile lui Marian nu-s librete de manele. Mă aşteptam să citesc ceva cu ”aur şi parai”, ”femei care e perverse” şi ”aproapele îţi întoarce spatele”. Mi-a plăcut, în schimb, cum descrie omuleţul, destul de plastic,în poezia ”Iluzie cu umbre” o călătorie cu metroul: ”m-am înghesuit printre sfârcuri, sâni,/ fond de ten,/ ziare şi înjurături.”

Căutarea personajului

Mi s-a părut interesant să comit un reportaj despre poetul ţigan, aşa că l-am chemat peste două zile la o bere. Apucase să-mi spună că e din Craiova şi am avut un declic, că o să-mi spună cum a făcut parte din cine ştie ce clan ţigănesc de acolo, că a fost prieten intim cu interlopul asasinat Caiac sau că a ciordit, în