După două victorii consecutive, Petrolul îşi doreşte să mai facă un pas important în lupta pentru evitarea retrogradării, cu un rezultat pozitiv în confruntarea cu liderul la zi al Ligii I, CFR Cluj.
"Probabil că va fi cel mai greu meci al nostru de până acum, atâta vreme cât vom întâlni echipa care conduce în campionat. Ne-am pregătit, însă, în consecinţă pentru acest joc şi cred că putem învinge, chiar dacă întâlnim un adversar puternic. Trebuie să ne continuăm drumul, să adunăm puncte, astfel încât să scăpăm echipa de la retrogradare", a afirmat tehnicianul petroliştilor, Gheorghe Mulţescu, cel care a vorbit şi despre parcursul viitor al echipei pe care o conduce.
"Din punct de vedere fizic, vom merge bine până la capăt, nu vom avea probleme. Mai departe, ca să ţinem ritmul victoriilor, nu va mai depinde doar de noi. Depinde şi de adversar, de conjunctură, bioritm, etc. Cred, însă,că vom fi la un nivel bun până la final, ca potenţial de joc. Rămâne de văzut cât vom fi de inpiraţi, cât vor conta şansa, arbitrajul, toţi factorii care înconjoară un meci de fotbal", a continuat antrenorul "lupilor".
CFR Cluj vine la Ploieşticu un nou antrenor pe bancă, Ioan Andone preluându-i pe ardeleni la începutul acestei săptămâni. "Schimbarea de antrenor generează mai mereu emulaţie, dar noi suntem în gardă din toate punctele de vedere. Ştiu şi că CFR are mai mulţi absenţi, dar la lotul pe care îl are nu cred că Andone îşi face probleme", a precizat Gigi Mulţescu.
"Lupii" vor intra, de astăzi, în cantonament, singurul absent fiind Vali Negru, cel care, la meciul cu Dinamo Bucureşti, a acuzat o problemă medicală la spate. Va reveni, în schimb, Cristi Melinte, suspendat în runda precedentă, iar Aleksandar Stojimirovic îi va lua locul în lot lui Alexandru Buhuşi.
Partida dintre FC Petrolul şi CFR Cluj se va disputa vineri, de la ora 20.30, pe stadionul "