​Am participat de curand la o dezbatere la finalul careia unul dintre vorbitori, altfel un profesor serios si inteligent, a concluzionat cu naduf ca media e vinovata pentru pesimismul romanilor si, in general, pentru multe alte tare ale societatii noastre. Am tot auzit asta si m-am cam saturat. E o simplificare care dovedeste lipsa de intelegere si necunoasterea istoriei recente a media romanesti. Asa ca ma ofer drept cobai. Studiu de caz.

Poate ca unii vor considera o impertinenta randurile de mai jos sau, mai rau, povestea unui amator. Dar stim cu totii ca originea latina a cuvantului „amator” trimite direct la calitatea de iubit. Si da, recunosc ca sunt amorezat lulea de aceasta meserie.

Nu sunt produsul unei scoli de jurnalism romanesti. Am terminat Medicina si chiar am practicat-o cativa ani pana ce un incident mi-a intrerupt viitoarea cariera sigura. Scriam cate un articol pe saptamana intr-un cotidian regional, Gazeta de Sud, beneficiind de increderea redactorului-sef care imi permitea sa-mi aleg subiectul desi, pentru interesul comercial al ziarului ar fi fost mai apetisant sa scriu despre boli si pilule.

Era o zi de iulie cand, pierdut fiind intr-un manual de farmacologie, un postas mi-a adus un plic cu antetul Ambasadei Germaniei la Bucuresti. Trimisesem un articol la concursul Deutsche Welle pentru tineri jurnalisti si speram sa castig premiul doi, un reportofon de care aveam nevoie. Nu-mi trecuse prin cap nicio secunda ca as putea fi castigatorul premiului intai. In luna octombrie a acelui an eram deja la Bonn, intern in redactia de limba romana a trustului media german. Cand am intrat intaia oara pe usile de sticla ale cladirii de pe malul Rinului (locul e superb) am simtit ca mi s-a indeplinit visul din copilarie.

O copilarie din care imi amintesc inca mirosul de ziar si urmele negre de cerneala care-mi ram