Pact social între angoasă şi frică. Pact intim. Poezia mea, în derulare,

spre involuţie absolută. Asfinţitul cu seara, cu întunericul, cu

noaptea, şi iubirea mea inepuizabilă. Acum, soare în derivă; dar cum

rămâne cu „renunţarea la scris”. Dialectică? Neseriozitate? Frivolitate?

Joc sumbru până la capăt? Nimicul însorit, acum, al spaţiului din faţa

ferestrei. Nimicul urât al spaţiului din jurul blocului „meu” urât,

neîngrijit. Bloc de pensionari. Asumare.

Autoportret

în capitala unei ţări

cu graniţe din ce în ce mai nesigure

să (nu) port

haine de plumb

mate elegante academice

deoarece sunt bătrână. sunt inocentă. sunt autistă.

sunt mai bolnavă decât un îndrăgostit

în preajma sinuciderii.

„trebuie scoasă din joc”, ar spune

marii noştri poeţi.

nişte lichele înnăscute.

cum au făcut mamele lor să le reuşească?

o noninterpretare din ce în ce mai absconsă.

un nonloc din ce în ce mai izolat.

un nonbuncăr cu uşile şi ferestrele zidite.

o nonpoezie din ce în ce mai întunecată.

Cădere de nivel

poezie de gheaţă, asta am reuşit să fac

copil atras de abisul mamei tale

şi de abisul tatălui tău

sugrumat de aerul tare al nimicului

gheaţă subversivă

indecentă, spartă, rareori,

de imenşii peşti carnivori dinăuntru,

în cap, duplicitate perpetuă

separare şi ruptură

nu se mai poate simţi decât

gheaţa întinsă pe spaţii nesfârşite

vino până în faţa ochilor, şterge-mi ochii

gheaţă a mea, rapidă, deznădăjduită,

în salturi, să mă sabotezi

să dai drumul venelor să se deschidă

ca nişte banchize desfăcute

de malurile protectoare

(„femeile sunt nişte fiinţe sexuale”)

gheaţa din cap mi-a subminat