Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mai puţin de jumătate dintre maşinile înmatriculate în România au roviniete electronice valabile în momentul de faţă. Ce riscă şoferii care nu şi-au plătit taxele de drum

Publicat in Gandul, joi 12 aprilie 2012 ·

La mai bine de un an şi jumătate de la introducerea sistemului electronic prin care se poate verifica automat dacă un şofer şi-a plătit sau nu taxa de drum, mai puţin de jumătate din parcul auto naţional figurează ca având rovinieta "la zi", reiese din informaţiile furnizate pentru gândul de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR).

Astfel, doar 46,7% dintre cele 5,4 milioane de vehicule înmatriculate în România apar în sistemul informatic de emitere, gestiune, monitorizare şi control al rovinietei (SIEGMCR) ca având achitate, în momentul de faţă, taxele de drum.

Cel mai bun procent în acest sens s-a înregistrat în judeţul Ilfov, unde circa 60,9% dintre vehicule aveau o rovinietă valabilă la sfârşitul lunii martie. La coada clasamentului se află judeţele Satu Mare, cu 34,6%, Maramureş, cu 35,5%, Arad, cu 37,1%, şi Dolj, cu 37,3%, reiese dintr-o analiză bazată pe cele mai recente date ale Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV).

Dacă procentul încasărilor rovinietei s-ar extinde la 70% din parcul auto naţional, CNADNR ar încasa în plus, conform calculelor gândul, 35,7 milioane de euro, bani ce ar putea fi folosiţi pentru a construi, spre exemplu, 10 kilometri de autostradă. Estimarea s-a făcut aplicând uniform o taxă medie de drum de 28 de euro, valabilă timp de un an, fără a se ţine cont de tarifele diferenţiate ale rovinietelor în funcţie de tipul vehiculelor.

Click pe imagine pentru a mări

Sursă date: CNADNR şi DRPCIV

"În momentul de faţă, dintr-un total de 2.675.487 de roviniete valabile, un număr de 2.565.252 sunt eliberate pentru vehicule înmatriculate în România", ne-au precizat reprezentanţii CNADNR.

Platforma informatică a fost introdusă pentru a majora încasările la peste 90% din parcul auto

Ministerul Transporturilor a introdus

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tensiuni în Coaliție. Sorin Grindeanu, critici pentru pachetul de măsuri fiscale. „Treaba cu jocurile de noroc mi se pare un pic dubioasă”

HotNews acum 23 minute
Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a criticat unele prevederi din pachetul de măsuri fiscale aprobat de Guvern şi pentru care Executivul şi-a asumat luni răspunderea în faţa Paralmentului. Potrivit preşedintelui Camerei Deputaţilor, partenerii de coaliţi

Sondaj INSCOP: Cum evoluează românii activitatea lui Nicușor Dan ca președinte

HotNews acum o ora
Peste jumătate dintre români spun că sunt parțial sau total de acord cu activitatea lui Nicușor Dan în fruntea statului, în timp aproape 42% își exprimă dezacordul, potrivit celui mai recent sondaj INSCOP Research dat publicității luni, 8 iulie. Nic

Angajații de la Casele de Pensii și MIPE protestează în fața instituțiilor, nemulțumiți de tăierea veniturilor

HotNews acum 3 ore
O nouă zi de proteste în sectorul bugetar. Salariații de la Casele de Pensii din țară reclamă condițiile grele de lucru și tăierea sporurilor. Și angajații din Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene vor organiza o manifestație în fața inst

ACCIDENT grav pe șoseaua de centură a Capitalei. Șoferul uneia dintre mașinile implicate a murit

Gandul acum o ora
Accident grav pe șoseaua de centură a Capitalei. O persoană și-a pierdut viața, în urma unui accident între un autoturism și un camion. Accidentul s-a produs marți dimineață, pe șoseaua de centură a Capitalei, în zona localității Mogoșoaia, din jude

Definitivat 2025 Peste 9.500 de candidați susțin proba scrisă azi

Ziua Constanta acum 4 ore
Marți, 8 iulie 2025, va avea loc proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ (sesiunea 2025). Potrivit Ministerului Educației, la această probă, care se va desfășura în 42 de centre de examen (câte unul în fiecare j

Video Ministrul Daniel David anunță că va scădea valoarea pentru plata cu ora în sistemul educațional: „Atât își permite în acest moment țara”

Adevarul acum 38 minute
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a anunțat marți, 8 iulie, că pachetul de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului bugetar include și scăderea valorii pentru plata cu ora, pe lângă creșterea normei didactice pentru profesori.

Peste 660 de posturi de judecător sunt vacante / CSM spune că deficitul de personal e imposibil de acoperit în prezent, întrucât concursurile de admitere directă în magistratură sunt blocate

G4Media acum 47 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) anunţă că peste 660 de posturi de judecător sunt vacante, însă în sistem nu se pot face angajări întrucât concursurile de admitere directă în magistratură su

Curtea de Apel din Paris se pronunţă miercuri cu privire la mandatul de arestare ce îl vizează pe Prinţul Paul al României

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Curtea de Apel din Paris se pronunţă miercuri asupra unui nou mandat de arestare emis de Bucureşti pe numele Prinţului Paul de România pentru executarea unei pedepse cu închisoarea pentru trafic de i

Cine îți achită daunele produse de un copac căzut pe mașină. Caz relevant în Iași

Gandul acum o ora
Un incident petrecut în urmă cu doi ani în Iași a dus recent la o decizie judecătorească prin care Primăria este obligată să despăgubească un șofer pentru daunele suferite de autoturismul său. Mașina a fost avariată de un copac prăbușit în urma unei

Trump, nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace de Netanyahu. Ce spune despre un armistițiu în Fâșia Gaza

HotNews acum 3 ore
Președintele american Donald Trump s-a declarat luni, în cursul unui dineu la Casa Albă în prezența premierului israelian Benjamin Netanyahu, convins că mișcarea islamistă Hamas este pregătită să accepte un armistițiu în Fâșia Gaza, comentează AFP.

Vremea

București
acum

31°
mar.

21°/37°
mie.

18°/35°
joi

14°/27°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

29°
mar.

23°/39°
mie.

18°/30°
joi

16°/22°
vin.

14°/24°
Constanta
acum

30°
mar.

20°/30°
mie.

22°/28°
joi

17°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

30°
mar.

17°/34°
mie.

14°/21°
joi

13°/15°
vin.

14°/20°
Timisoara
acum

32°
mar.

12°/32°
mie.

13°/19°
joi

14°/21°
vin.

15°/25°