În cazul în care plecaţi de la domiciliu de Paşti, indiferent de perioada în care lipsiţi, rugaţi un vecin de încredere să ţină sub observaţie casa şi să anunţe imediat Poliţia dacă observă o persoană suspectă care staţionează fără motiv în faţa uşii sau care încearcă să descuie uşa. Spuneţi doar persoanelor de încredere că urmează să plecaţi pentru mai multe zile, dacă este cazul, vă recomandă poliţiştii. La plecare, închideţi toate uşile, geamurile, uşa de la balcon, geamul de aerisire de la baie. Atunci când părăsiţi locuinţa, o lumină aprinsă sau un aparat de radio în funcţiune, pot deruta eventualii musafiri nepoftiţi. De asemenea, obiectele de valoare mare şi volum mic sau banii lichizi vor fi întotdeauna în atenţia infractorilor, deci nu le lăsaţi în locuinţă. Cei care merg la slujbă în noaptea de Înviere trebuie să ţină şi ei cont de anumite sfaturi. Astfel, evitaţi persoanele turbulente sau în stare de ebrietate, străzile cu baruri, unde se consumă alcool. Nu vă lăsaţi copiii nesupravegheaţi şi nu vă afişaţi la Biserică plini de bijuterii sau cu bani la vedere. Când plecaţi de la slujbă, plecaţi în grup, pe drumuri intens circulate, luminate şi nu prin parcuri pustii sau străzi lăturalnice. Nu acceptaţi nici compania persoanelor necunoscute. În cazul în care plecaţi de la domiciliu de Paşti, indiferent de perioada în care lipsiţi, rugaţi un vecin de încredere să ţină sub observaţie casa şi să anunţe imediat Poliţia dacă observă o persoană suspectă care staţionează fără motiv în faţa uşii sau care încearcă să descuie uşa. Spuneţi doar persoanelor de încredere că urmează să plecaţi pentru mai multe zile, dacă este cazul, vă recomandă poliţiştii. La plecare, închideţi toate uşile, geamurile, uşa de la balcon, geamul de aerisire de la baie. Atunci când părăsiţi locuinţa, o lumină aprinsă sau un aparat de radio în funcţiune, pot deruta eventualii musafiri nepofti